Unul dintre cei mai importanţi clasici ai literaturii române, Ioan Slavici, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în oraşul Panciu, în cartierul Crucea de Jos, în casa fiicei sale Lavinia Ghiorghiu.

Născut în anul 1848, marele scriitor român Ioan Slavici, contemporan cu alţi mari titani ai literaturii române, precum Eminescu, Creangă, Caragiale, a murit la vârsta de 77 de ani, în oraşul Panciu, acolo unde se retrăsese la fiica sa.

Casa acesteia, din cartierul Crucea de Sus, îi amintea foarte tare de localitatea sa natală, Şiria, din Arad, unde, din păcate, nu mai avea rude.

Retragerea la Panciu venea după două detenţii nedrepte. În 1916, România a intrat în război de partea Antantei, însă Slavici susţinea că era oportun să fim de partea Puterilor Centrale, fapt care i-a adus arestarea.

Este închis la fortul Domneşti, iar manuscrisele i-au fost luate şi pierdute, fiind umilit şi jignit. Slavici era de părere că ar fi fost mai bună alianţa cu Germania. Scriitorul transilvănean îl critica şi pe regele Ferdinand, despre care spunea că este sfătuit de „Minciună” ”Clevetire” şi Prostie” şi sublinia că dacă Prusia şi Austria nu ar fi oprit expansionismul Rusiei, Ţările Române ar fi avut soarta Basarabiei.

Trei ani mai târziu, la vârsta de 71 de ani, din cauza convingerilor sale şi a criticilor la adresa regelui Ferdinand, fiind acuzat de spionaj şi trădare şi arestat din nou şi condamnat la cinci ani de închisoare. Slavici face un an de închisoare la Văcăreşti, fiind însă eliberat după mai puţin de un an.

Bătrân şi bolnav, se retrage la Crucea de Jos, unde în casa „foişor” a ginerelui său, înconjurată de vii, îşi scrie ultimele opere. Tot aici a fost scrisă şi cartea de memorii „Lumea prin care am trecut”. În lucrarea „Biserica parohială Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Panciu, scrisă de preotul Ştefan Aga şi prof. Sevastiţa Aga, este relatată o amintire a învăţătoarei Elena Puşcă, care l-a cunoscut pe scriitorul Ioan Slavici la Panciu.

„A fost ca un tată pentru mine“

„l-am cunoscut foarte bine pe Ioan Slavici şi familia sa, din 1918 când, întorşi din refugiu, ginerele său, soţul Laviniei, şi-a refăcut casa cu foişor şi podul de piatră, mult îndrăgite de scriitor. Ioan Slavici mi-a fost ca un părinte care a sfătuit pe tatăl meu să urmez şcoala normală, recomandându-mi şcoala din Sfântul Gheorghe – Trei Scaune. Eu şi familia mea am avut strânse legături cu scriitorul, cunoscându-i dorinţa fermă de a fi înmormântat la Panciu, spunând: Vreau să fiu înmormântat în pământul plămădit cu sângele ostaşilor care au luptat pentru întregirea statală a neamului românesc, făcând o liberă şi mare Românie”.

Cea de a doua sa soţie, Eleonora Slavici, scrie în jurnalul său că în ultimii ani de viaţă îşi scria articolele, fie cele politice, fie literare, cu o foarte mare înflăcărare, dictându-şi frazele cu glas tare şi uneori chiar râdea singur, de multe ori fiind dusă în eroare şi suspectându-l că se mai află cu cineva în birou. În acest sens, redă o întâmplare hazlie petrecută în casa fiicei sale

Îşi scria textele în timp ce le rostea cu voce tare

„Mi-aduc aminte de scrisoarea turcului Ali, păzitorul viei ginerelui meu de la Panciu, unde rămăsese Slavici singur cu el, în ajunul războiului din 1916. Scria turcul stăpânei lui, fiicei mele, următoarele: „Duduia sărut mâna-tot bine-a murit găina, îngropat-nu ştiu ce este domn mare-nu lucru bun, vorbeşte mereu singur-poate bolnav. Veniţi, duduia, am frică mare”, scrie în jurnalul său Eleonora Slavici, amintind că pe atunci Ioan Slavici lucra la „Sintaxa limbii române”.

Tot la Crucea de Jos marele scriitor Ioan Slavici s-a stins din viaţă pe data de 17 august 1925. Soţia sa spune că pe patul de moarte, în agonie, avea vedenii frumoase, cu copii care veneau la căpătâiul lui cerându-i să se joace cu ei.

Scriitorul a fost îngropat lângă biserica din curtea „Mănăstirii Brazi” din Panciu, la funeralii fiind prezenţi din partea Societăţii Scriitorilor, Liviu Rebreanu, Gala Galaction şi Mihail Sorbul.

În cuvântul său, Gala Galaction a spus: „Învelim pe unul dintre principii Cuvântului Românesc cu faldurii adânci ai gliei străbune…….Îl vedem deasupra noastră, mare în literatură, fruntaş al condeiului, premergător şi explorator al frumuseţilor graiului şi al sufletului poporului nostru...Îl vedem deasupra nostră-printre nouri şi printre culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coşbuc, Caragiale…vârf de stâncă, în diademul Carpaţilor noştri sufleteşti”.

Dispute pe rămăşiţele pământeşti

După desfiinţarea Schitului Brazi, în 1959, fiica sa Lavinia, temându-se ca mormântul să nu fie pângărit, împreună cu autorităţile locale a hotărât mutarea rămăşiţelor pământeşti în cimitirul „Movila” din Panciu. Pe piatra de marmură neagră de la mormântul scriitorului este scris un mesaj aparţinând prietenului său Gala Galaction, cate i-a fost oaspete deseori la Panciu. „Primeşte Doamne în cămările drepţilor pe dreptul Ioan Slavici, care a trecut prin viaţă cu rară înţelepciune şi superioară îngăduinţă”.

De menţionat că ani de zile a existat un conflict între autorităţile din localitatea sa natală, Şiria şi cele din oraşul Panciu, cu privire la locul unde trebuie să odihnească osemintele scriitorului.