Scriitorul Gabriel Garcia Márquez a fost externat

Scriitorul Gabriel Garcia Márquez a fost externat

„Starea lui de sănătate rămâne delicată din cauza vârstei. El va continua să se recupereze la domiciliu”, a declarat Jaqueline Pineda, un purtător de cuvânt al spitalului Salvador Zubiran, acolo unde romancierul a fost internat în ultimele zile.

Corespondentul BBC menţionează că familia scriitorului a dat asigurări că starea de sănătate a lui Márquez este una stabilă, acesta urmând să-şi continue tratamentul la domiciliu.

Anterior externării, fiul scriitorului, Gonzalo Garcia Barcha, anunţa că starea de sănătate a tatălui său s-a îmbunătăţit, iar acesta doreşte să ajungă acasă.

Ultima apariţie publică a celebrului romancier a avut loc la 6 martie, atunci când Gabriel Garcia Márquez a apărut în faţa reşedinţei sale cu ocazia aniversării zilei sale de naştere. Autorul columbian i-a primit pe oaspeţi, precum şi pe jurnalişti,însă nu a dorit să ofere interviuri.

Cu doi ani în urmă, fratele cel mic al scriitorului a admis public, pentru prima dată, că Gabriel Garcia Márquez suferă de demenţă, motiv pentru care a fost nevoit să renunţe la scris.

Jaime Garcia Márquez a declarat că de multe ori fratele său l-a sunat pentru a-l întreba detalii de baza din biografia personală.

Gabriel Garcia Márquez este considerat unul dintre cei mai importanţi autori din toate timpurile, cea mai cunoscută opera a sa fiind romanul „Un veac de singurătate”, publicat în 1967 şi vândut în peste 30 de milioane de exemplare.

Alte romane apreciate ale autorului columbian sunt „Toamna patriarhului”, „Cronica unei morţi anunţate”, „Dragostea în vremea holerei”, precum şi „Generalul în labirintul său”.


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Așa o fi?

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Se schimbă harta Europei? / Cele 4 scenarii, de la înfrângere la pace, ale războiului rus în Ucraina, dar care nu vor ține cont de evoluția frontului

5 DOCUMENT Comisia de la Veneția, palmă grea dată agaricilor care au anulat alegerile!