Scoţienii şi-au ales viitorul

Scoţienii şi-au ales viitorul

Scoţia a putut să aleagă joi dacă va deveni independentă sau dacă va rămâne în componenţa Marii Britanii, în cadrul unui referendum a cărui miză a generat o dezbatere politică în rândul celor pasionaţi de istoria sa. Birourile de vot s-au deschis, joi dimineaţa, la ora 07.00 (09.00 ora României) pentru referendumul pe tema independenţei Scoţiei, un plebiscit istoric care ar putea conduce la destrămarea Marii Britanii şi la formarea unei noi ţări în Europa. Până la ora 22.00, care a marcat sfârşitul procesului, aproape 80% din cei 4.285.323 de alegători au votat.

Majoritatea scoţienilor au votat în favoarea rămânerii Scoţiei în cadrul Marii Britanii, anunţă un sondaj al YouGov realizat la ieşirea din secţiile de votare, relatează BBC .

Aproximativ 54% dintre locuitorii Scoţiei au respins proclamarea independenţei faţă de Marea Britanie, în timp ce 46% s-au pronunţat pentru, anunţă YouGov.

 Birourile de vot s-au închis în Scoţia

Birourile de vot s-au închis joi seara, la ora locală 22.00 (00.00, ora României) pentru referendumul privind independenţa Scoţiei, o consultare istorică al cărei rezultat va fi anunţat vineri dimineaţa şi care ar putea conduce la destrămarea Marii Britanii, relatează AFP.

De la Glasgow la Edinburgh, aproape 80% din cei 4.285.323 de alegători înscrişi în liste, potrivit ultimelor estimări, s-au prezentat la urne pentru a răspunde la întrebarea: "Scoţia trebuie să devină o ţară independentă?", şi să decidă dacă vor pune capăt sau nu unei alianţe care datează din 1707.

Peste 600.000 de scoţieni au votat deja prin corespondenţă.

"A fost o zi foarte încărcată", a declarat pentru AFP Peter Macvean, un responsabil din cadrul unui birou de vot de la Edinburgh. "Oamenii erau foarte motivaţi", a adăugat el.

Cu o oră înainte de închiderea birourilor de vot, alegătorii continuau să vină pentru a-şi exprima opţiunea.

Cele 2.600 de birouri de vot deschise într-un teritoriu care reprezintă o treime din suprafaţa Marii Britanii trebuie de-acum să înceapă numărarea voturilor.

Ultimele sondaje creditează totuşi cu un uşor avans tabăra care susţine menţinerea în componenţa Marii Britanii, dar cu un număr de indecişi suficient de mare pentru a înclina balanţa.

Scoţia reprezintă 8,3 la sută din populaţia Marii Britanii şi 9,2 la sută din Produsul Intern Brut.

Alegerea scoţienilor ar putea să decidă şi soarta premierului britanic David Cameron, profund implicat în campanie.

UPDATE 21:14 Exit-poll nedefinitiv: 51% dintre scoţieni se pronunţă împotriva independenţei

Cincizeci şi unu la sută dintre alegătorii din Scoţia se pronunţă împotriva independenţei faţă de Marea Britanie, în timp ce tabăra secesionistă are o cotă de 49 la sută, conform unui sondaj de tip exit-poll nedefinitiv, prezentat de Reuters înainte de închiderea secţiilor de votare.

UPDATE 17:40 Scoţia ar putea lua în considerare posibilitatea de a-i acorda azil lui Edward Snowden

Scoţia ar putea lua în considerare posibilitatea de a-i acorda azil fostului consultant al NSA (Agenţia naţională de securitate din SUA), Edward Snowden, relatează site-ul ibtimes.co.uk.

UPDATE 16:50 Scoţia ar putea stabili noi recorduri în ceea ce priveşte rata de participare la referendum - studiu

Rata de participare la referendumul de joi privind independenţa Scoţiei ar urma să fie deosebit de mare, dar pentru a înregistra un record absolut ar trebui să depăşească cele 97,6 de procente înregistrate în Noua Zeelandă în 1946, potrivit unei analize a Universităţii Reading.

Scoţia ar putea stabili noi recorduri în ceea ce priveşte rata de participare la referendum, se arată în analiza profesorului Alan Renwick, publicată pe blogul Departamentului de politică şi relaţii internaţionale al Universităţii Reading, care prezintă mai multe puncte de comparaţie.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”