„Sclavi plătiți de străini!”/Comportament dement al unei imbecile, nevaccinată, intrată printre bolnavii doborâți de COVID

„Sclavi plătiți de străini!”/Comportament dement al unei imbecile, nevaccinată, intrată printre bolnavii doborâți de COVID

O doctoriță de la o unitate de primiri urgențe a unui spital din Capitală, care se semnează cu numele ”Anca”, a povestit cum se vede situația din interiorul unitații sanitare. În câteva fraze reușește să surprindă tot vacarmul plin de suferință și neîncredere de la UPU.

Oameni care așteaptă în ambulanțe sau pe holuri, așezați pe tărgi de campanie sau pe scaune, să fie văzuți de un medic. Și totul se întâmplă contra-cronometru pentru că diferența dintre viață și moarte o fac doar câteva secunde.

Acesta este tabloul pe care îl descrie o doctoriță pe arhiblog.ro .

”Mi-ai oferit șansa să povestesc despre ce se întâmplă în UPU, în nenorocirea asta de val și cred că e momentul să profit de asta.

Am ajuns la capătul nervilor și la capătul puterilor.

Doar ce am terminat o tură de noapte de 12 ore, teoretic.

De când am intrat în UPU am început să număr:

-câte ambulanțe în așteptare: 7

– câți pacienți în sala, în așteptare: 4

-câți pacienți pe hol: 7 pe tărgi, 8 pe scaune

– câți pacienți de AȚI: 34

– câți pacienți în cort: 20

– câți pacienți în total: 69

– câte tuburi de oxigen: 8 mari și 20 mici

– câte ventilatoare libere: 0

Și-am împărțit oamenii. Patru oameni. Pentru 8 camere

Patru ore mai târziu terminăm cu medicație, verificat ventilatoare, consultat fiecare pacient de ATI, printre ele, de văzut și pacienții în așteptare”, a povestit Anca.

O femeie pozitivă urla la medici să i se dea ambulanță să fie dusă acasă: ”Sclavi plătiți de străini!”

Iar în toată această agitație, o femeie testată pozitiv urla la medici să îi dea o ambulanță să meargă acasă și îi acuza că vor să omoare oameni.

”În jurul orei 5 dimineața, după 6 resuscitări, 4 intubari, 5 catetere centrale, aud scandal pe hol.

O doamnă în picioare, pe hol, pozitivă de 3 zile, venită pentru evaluare, țipă ca din gură de șarpe la colegă mea mai mică.

Să vină o dată ambulanța că ea vrea acasă, că ea e bolnavă, să insistăm la ambulanță să vină mai repede. Încerc să îi explic că sunt multe solicitări, că sunt urgențe în teritoriu, să aibă răbdare.

Și o întreb: sunteți vaccinată?

Și se declanșează haosul: ce vaccin e asta? Faceți experimente pe noi! Ne omorâți, nenorociților, scârbelor, animalelor, luați bani pe noi!

Asta în timp ce în jurul ei erau pacienți pe scaune cu tubul de oxigen lângă ei...

10 minute mai târziu, vine o altă ambulanță cu un pacient critic, nu mai aveam tărgi, nu mai aveam loc. Îl las pe targă ambulanței, îl intubez pe hol și rămân lângă el, să-l ventilez la balon, că ventilatoare nu mai sunt.

Doamna în continuare: nenorociților, omorâți oamenii, le dați oxigen, sclavi plătiți de străini!”

Între timp, mă cheamă asistentele. Mai avem un stop, doamna doctor. Las balonul altcuiva, mă duc să mă apuc de treaba.

Doamna urlă în continuare pe hol..

Pun pacienții intubati pe targile de campanie, la 20 de cm de sol, să mai eliberez câteva tărgi.

Mă apuc să număr sursele de oxigen din perete, să văd unde mai putem înghesui o targă de campanie. Nu mai am loc.

Se mai degradează un pacient, pășesc peste alți doi să ajung să-l intubez. Mă obsedează gândul că aș putea călca pe ei...

Într-un final ajung să beau niște apă”, a mai povestit medicul.

”Merg pe jos să îmi limpezesc capul”

”9 și 20. A venit schimbul de tură. Predau pacienții din camere, de pe hol, din cort, statistica, lipsa ventilatoarelor... trece o ora până termin.

Plec acasă. Merg pe jos, trebuie să îmi limpezesc puțin capul că să n-o iau razna. La câți pacienți am declarat decesul în ultimul an, deja am o alee în cimitir...

Că să citez un coleg cu mult mai multă experiență: câtă moarte am văzut în acest an, n-am văzut în 29 de ani de meserie.

Moarte și reproșuri. Moarte și neputință.

Moarte și inconștiență.

Mulțumesc că m-ai ascultat.

Sănătate (mintală) să fie la toți!”, a mai povestit Anca.

În ultimele 24 de ore, aproape 500 de români au murit din cauza maladiei COVID-19.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...