Schimburi de mesaje între angajații Boeing, legate de 737 Max: „A fost proiectat de clovni supravegheați de maimuțe”

Schimburi de mesaje între angajații Boeing, legate de 737 Max: „A fost proiectat de clovni supravegheați de maimuțe”

Un număr de mesaje făcute publice de Boeing ridică întrebări legate de siguranța aparatelor de zbor Boeing 737 MAX, după ce chiar angajații companiei au fost de părere că avionul a fost „proiectat de clovni”, relatează BBC, preluat de Mediafax.
Compania a descris schimburile de mesaje drept „complet inacceptabile”, și că le-a făcut publice ca parte a angajamentului său pentru transparență.
Autoritățile pentru siguranța aviației au interzis zborurile modelului 737 MAX în martie 2019, după două prăbușiri în Indonezia și Etiopia, care au ucis aproape 350 de persoane. Administrația Federală a Aviației și Congresul SUA au primit versiuni ale mesajelor, luna trecută.
Un angajat a scris într-un schimb de mesaj în aprilie 2017: „Acest avion este proiectat de clovni care, la rândul lor, sunt supravegheați de maimuțe”.
Un alt mesaj datând din noiembrie 2015 pare să arate modul în care compania a făcut lobby față de apelurile autorităților de reglementare a aviației pentru un anumit aspect al instruirii în simulatoare. "Vom face presiuni în acest sens și probabil vom avea nevoie de sprijin la cele mai înalte niveluri când va veni timpul pentru negocierea finală", se arată în mesaj.
În februarie 2018, un lucrător din Boeing a întrebat un coleg: „V-ați îmbarca familia într-un avion MAX testat în simulator? Eu nu aș face asta”. „Nu”, a venit răspunsul.
Președintele comisiei parlamentare de transporturi, Peter DeFazio - care a investigat cazul 737 Max - a declarat că mesajele „arată un efort coordonat, care datează din primele zile ale programului 737 Max, pentru a ascunde informații critice, față de autoritățile de reglementare și public”.
The Federal Aviation Administration (FAA) a spus: „Eventualele deficiențe de siguranță identificate în documente au fost soluționate”. Dar regulatorul a adăugat: „Tonul și conținutul unora dintre mesajele conținute în documente sunt dezamăgitoare”.
Boeing a adăugat că unele dintre mesaje „ridică întrebări” cu privire la interacțiunile companiei cu FAA în jurul discuțiilor despre simulator.
 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”