Misterul schimbării periodice de direcţie a benzilor ecuatoriale ale planetei Jupiter a fost dezlegat de NASA, care a anunţat că acest fenomen este provocat de influenţa undelor de gravitaţie, la fel ca mareele pe Pământ, transmite SPACE.com.

Acest rezultat poate duce la obţinerea de noi detalii despre atmosferele şi norii altor planete din Sistemul Solar, dar şi din afara sa.

"Jupiter este cu mult mai mare decât Pământul, se află mult mai departe faţă de Soare, se învârteşte mult mai repede şi are o compoziţie mult diferită, însă se dovedeşte a fi un laborator excelent pentru a înţelege acest fenomen (meteorologic) ecuatorial", a declarat coordonatorul acestui studiu, Rick Cosentino, cercetător la Centrul Spaţial Goddard, din Greenbelt, Maryland, aparţinând NASA.

Într-un interval de timp de aproape 4 ani tereştri, banda atmosferică est-vest aflată deasupra ecuatorului lui Jupiter îşi schimbă direcţia - un fenomen misterios denumit oscilaţie cvasi-cvadrienală (quasi-quadrenial osilation - QQO). Fenomenul QQO jovian este similar unor procese observate atât pe Pământ cât şi în cazul lui Saturn - pe Pământ această schimbare poartă denumirea de oscilaţie cvasi-bienală (quasi-biennial oscillation - QBO) şi vizează curenţii ecuatoriali est-vest de aer din stratosferă, iar schimbarea se produce la fiecare aproximativ 28 de luni. În cazul lui Saturn, schimbarea are loc la fiecare aproximativ 15 ani tereştri.

Pentru prima oară cercetătorii au analizat observaţii de detaliu realizate asupra procesului QQO, desfăşurate timp de 5 ani prin intermediul telescopului cu infraroşu IRTF, aparţinând NASA, din Hawaii. Noile măsurători care au fost realizate asupra regiunii dintre 40 de grade latitudine nordică şi respectiv 40 de grade latitudine sudică faţă de ecuatorul jovian au fost făcute posibile prin montarea unui spectrograf (Texas Cross Echelle Spectrograph) pe telescopul IRTF.

"Aceste măsurători au fost făcute prin secvenţierea unor felii verticale subţiri din atmosfera joviană", explică Amy Simon, cercetătoare la Centrul Goddard şi co-autoare a studiului.

După ce au comparat datele obţinute din observaţii cu cele rezultate în urma derulării unor simulări pe calculator, echipa NASA a ajuns la concluzia că undele de gravitaţie se află probabil la originea fenomenului QQO. Undele de gravitaţie se propagă prin aer sau lichide şi sunt provocate de gravitaţie sau de flotabilitate care acţionează pentru a restabili echilibrul într-un sistem - valurile provocate de vânt la suprafaţa oceanului reprezintă un exemplu, la fel ca şi mareele şi valurile de tip tsunami.

Undele de gravitaţie reprezintă cu totul altceva decât undele gravitaţionale. Dacă undele gravitaţionale sunt fluctuaţii în textura continuului spaţiu-timp produse de interacţiunea dintre corpuri extrem de masive (găuri negre, stele neutronice), undele de gravitaţie sunt perturbări fizice produse de gravitaţie într-un mediu planetar, fiind specifice atmosferei şi întinderilor de apă de la suprafaţa planetelor. În cazul atmosferei, spre exemplu, un curent de aer care trece pe deasupra oceanului va căpăta o traiectorie ascendentă atunci când întâlneşte în drumul său o insulă.

"Modelul nostru poate fi aplicat pentru a studia efectele acestor mecanisme asupra altor planete (...) În pofida diferenţelor evidente dintre Jupiter şi Pământ, mecanismele de cuplare dintre partea inferioară şi cea superioară a atmosferei în cazul ambelor planete sunt similare şi produc efecte similare", a afirmat Raul Morales-Juberias, co-autor al studiului şi profesor la New Mexico Institute of Mining and Technology din Socorro. AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii