Schimbare importantă pentru Camilla, după ziua încoronării ei și a lui Charles

Schimbare importantă pentru Camilla, după ziua încoronării ei și a lui Charles

Titulatura de Regină consoartă nu prea e pe placul soției actualului monarh, care vrea să beneficieze de un rol egal cu cel al soțului său.

Regina Camilla  foto   GettyImages jpg

"Regina consoartă" și de ce nu pur și simplu "regină"? Așa s-ar putea numi Camilla după încoronarea sa și a lui Charles al III-lea, pe 6 mai 2023, la Westminster Abbey. O dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a ascensiunii sale incredibile.

Surse de la Palat vorbesc deja despre schimbarea titulaturii, care ar putea surveni imediat după ziua cea mare, când apelativul ar putea fi simplificat, dar i-ar da și o greutate mai mare purtătoarei sale.

Simplificare a titulaturii sau "pachetul complet"?

"Există o opinie la Palat potrivit căreia titlul de "Regină consoartă" este greoi și că ar fi mai simplu pentru Camilla să fie cunoscută, pur și simplu, ca Regină, atunci când va veni momentul", a declarat pentru "Daily Mail" o persoană apropiată cercului regal. Dar această schimbare, care ar putea fi reflectată în curând în circulara Curții (registrul oficial al angajamentelor regale), pare să fie deja în lucru.

În reședința sa londoneză de la Clarence House, Camilla a sărbătorit, pe 23 februarie 2023, a doua aniversare a programului său, The Reading Room, în favoarea literaturii accesibile tuturor. Devenit o asociație, acest club literar a fost redenumit... Camera de lectură a Reginei. Un nou nume care nu menționează cuvântul "consoartă".

Această decizie, dacă va fi confirmată, ar ilustra și mai mult ascensiunea remarcabilă a Camillei de la căsătoria sa cu moștenitorul tronului, în 2005. Pare că a trecut mult timp de când a fost acceptat faptul că nu va fi numită niciodată "Regină" atunci când Charles, pe atunci Prinț de Wales, aștepta să acceadă la tron. Însă intervenția regretatei Regine Elisabeta a II-a, din februarie 2022, a schimbat toate acestea. Într-o declarație, fosta suverană și-a exprimat dorința ca soția fiului ei cel mare să devină Regină consoartă atunci când acesta va deveni rege. Aceasta este o consacrare pentru femeia care a câștigat inimile poporului britanic după ani de mari turbulențe.

Nepoții Camillei, în centrul încoronării?

Răbdătoare, empatică și cu un mare simț al umorului, Camilla și-a croit un drum sigur, aproape pe nesimțite. Și, odată cu venirea la tron a soțului ei, ea s-a impus treptat, neezitând să rupă anumite tradiții. Ea și-ar fi exprimat dorința de a-i vedea pe cei cinci nepoți ai săi, Lola, Eliza, Freddy, Louis și Gus , jucând un rol central în timpul încoronării, relatează "Daily Mail". Aceștia ar putea ține baldachinul, structura de lemn care înconjoară tronul, în timp ce ea primește uleiul sfânt. Această sarcină, una dintre cele mai sacre din cadrul ceremoniei, a fost până acum responsabilitatea Duceselor.

Pe 6 mai, telespectatorii din întreaga lume vor putea vedea chipurile acestor adolescenți, care au crescut departe de ochii publicului. "Pentru cuplul regal, aceasta este o modalitate de a-și arăta afecțiunea, dar și de a reflecta realitatea vieții lor de familie. Trimite un semnal bun și este o decizie destul de îndrăzneață", spune o altă sursă apropiată cuplului. "Este un alt exemplu că Regele și Regina consoartă nu se tem să agite puțin lucrurile , pentru a reflecta realitățile vieții moderne, din care familia mixtă este o parte centrală."

FOTO: Profimedia

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!