Schimb de deținuți și eliberarea unor fonduri - Un acord istoric între SUA, Iran și Qatar

Schimb de deținuți și eliberarea unor fonduri - Un acord istoric între SUA, Iran și Qatar

Un avion cu destinația Doha, Qatar, a decolat luni, având la bord cinci deținuți americani, eliberați de Iran, într-un schimb istoric cu Statele Unite. Aceștia au fost însoțiți de ambasadorul Qatarului în Iran.

Cei 5 foști prizonieri americani, ajunși în Qatar FOTO Twitter

Cei 5 foști prizonieri americani, ajunși în Qatar FOTO Twitter

Eliberarea deținuților americani face parte dintr-un acord mediat de Qatar, care prevede, de asemenea, schimbul a cinci deținuți iranieni din penitenciarele americane.

Aeronava a aterizat în siguranță la Doha, la ora 14:40 GMT, potrivit AFP. Foștii deținuți au fost examinați de către personal medical și se pare că starea lor de sănătate este bună.

Cine sunt foștii deținuți

Printre cei eliberați se numără oamenii de afaceri Siamak Namazi (51 de ani) și Emad Sharqi (59 de ani), cu dublă cetățenie, americană și iraniană, precum și activistul ecologist Morad Tahbaz (67 de ani), care de luna trecută nu se mai afla în închisoare , ci în arest la domiciliu. Numele celorlalți doi americani eliberați nu au fost dezvăluite public.

Pe partea iraniană, oficialii au confirmat eliberarea a cinci cetățeni iranieni: Mehrdad Moin-Ansari, Kambiz Attar-Kashani, Reza Sarhangpour-Kafrani, Amin Hassanzadeh și Kaveh Afrasiabi. Cu toate acestea, se pare că doi dintre ei au ales să rămână în Statele Unite, în timp ce ceilalți se vor întoarce în Iran, potrivit declarațiilor lui Nasser Kanaani, purtător de cuvânt al ministerului de Externe de la Teheran.

Tratativele pentru acest schimb de deținuți au durat timp de câteva luni și au implicat cel puțin opt runde de negocieri la Doha între reprezentanții iranieni și americani. Aceștia au fost cazați în hoteluri diferite, iar negocierile au fost mediate de Qatar.

Deblocarea fondurilor iraniene de către SUA

Un aspect semnificativ al acestui acord este deblocarea de către SUA a unor fonduri iraniene, în valoare de șase miliarde de dolari.

Aceste fonduri fuseseră blocate în Coreea de Sud, după ce SUA au înăsprit sancțiunile împotriva Iranului, în 2018. Fondurile urmează să fie utilizate pentru achiziționarea de produse în scopuri umanitare, cu excluderea articolelor supuse sancțiunilor americane.

Rezultatul acestui schimb de deținuți este văzut ca un pas important către îmbunătățirea relațiilor bilaterale dintre SUA și Iran, care au fost tensionate de-a lungul anilor, din cauza unor probleme precum programul nuclear iranian, sancțiunile americane și prezența militară a SUA în regiunea Golfului Persic.

Qatarul, care a jucat un rol crucial în medierea acestui acord , a încercat să îşi amelioreze imaginea internaţională şi prin organizarea Campionatului Mondial de Fotbal de anul trecut, înaintea eforturilor diplomatice.

Sancţiunile americane împotriva Iranului au fost reintroduse în timpul preşedinţiei republicanului Donald Trump, care a retras SUA din acordul puterilor internaţionale cu Teheranul. Conform acestei înţelegeri, cunoscute sub acronimul JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action - Planul comun de acţiune cuprinzător), programul nuclear iranian urma să fie îngheţat, în schimbul suspendării sancţiunilor.

Comunitatea internaţională era reprezentată de cele cinci state membre ale Consiliului de Securitate al ONU - SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa - alături de Uniunea Europeană şi Germania. Ulterior retragerii SUA, Iranul a reluat procesul de îmbogăţire a uraniului, iar tratativele pentru restabilirea JCPOA nu au înregistrat mari progrese, în ciuda revizuirii poziţiei americane sub preşedinţia lui Biden.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…