Schi alpin - CM 2019: Italianul Dominik Paris, noul campion mondial al probei de slalom super-uriaş

Schi alpin - CM 2019: Italianul Dominik Paris, noul campion mondial al probei de slalom super-uriaş

Italianul Dominik Paris a devenit noul campion al probei de slalom super-uriaş, după ce s-a impus miercuri în cursa desfăşurată în staţiunea suedeză Are, în cadrul Campionatelor Mondiale de schi alpin, cu timpul de 1min24sec20/100, relatează DPA.

Paris, 29 ani, care a obţinut cea mai bună performanţă de până acum la Mondiale, după argintul de la coborâre din 2013, a fost urmat în clasament de austriacul Vincent Kriechmayr şi de francezul Johan Clarey, ambii la 09/100, care au intrat în posesia medaliilor de argint.

Românul Ioan Valeriu Achiriloaie nu a terminat cursa. Un număr de 51 de concurenţi au fost clasaţi în această probă, iar 19 au fost descalificaţi.

Norvegianul Aksel Lund Svindal, dublu campion olimpic şi cvintuplu campion mondial, s-a clasat doar al 16-lea. Matthias Mayer, campion olimpic la slalom super-uriaş, a ratat o poartă şi a fost descalificat.

Clasamentul probei de slalom super-uriaş:
1. Dominik Paris (Italia) 1:24.20
2. Johan Clarey (Franţa) 1:24.29
2. Vincent Kriechmayr (Austria) 1:24.29
4. Christof Innerhofer (Italia) 1:24.55
5. Adrien Theaux (Franţa) 1:24.57
6. Josef Ferstl (Germania) 1:24.59
7. Brice Roger (Franţa) 1:25.01
8. Mattia Casse (Italia) 1:25.10
8. Steven Nyman (SUA) 1:25.10
8. Adrian Sejersted (Norvegia) 1:25.10
AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen