Alegătorii francezi se confruntă cu o alegere decisivă pe 7 iulie, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate, care ar putea duce la formarea primului guvern de extremă-dreapta al acestei țări de la ocupația nazistă din cel de-al Doilea Război Mondial sau la absența unei majorități, relatează AP.

Proiecțiile agențiilor de sondare a opiniei publice sugerează că Adunarea Națională de extremă-dreapta are șanse mari de a obține pentru prima dată o majoritate în camera inferioară a parlamentului, însă rezultatul final rămâne incert pe fondul complexității sistemului de vot.

În primul tur de duminică, Adunarea Națională a ajuns în frunte cu aproximativ o treime din voturi. Coaliția Noul Front Popular, care include forțe de centru-stânga, verzi și de stânga dură, a ieșit pe poziția a doua, în fața alianței centriste a președintelui Emmanuel Macron.

Cum funcționează sistemul electoral?

Sistemul francez este complex și nu este proporțional cu sprijinul național pentru un partid. Legislatorii sunt aleși pe circumscripții.

Peste 60 de candidați care au obținut cel puțin 50% din voturile de duminică au fost aleși direct.

În plus, primii doi candidați, alături de oricine altcineva care a obținut sprijinul a peste 12,5% dintre alegătorii înregistrați, sunt calificați pentru turul al doilea.

În multe districte, trei persoane au ajuns în al doilea tur; totuși au fost deja anunțate unele tactici de blocare a candidaților de extremă dreapta: Coaliția de stânga a declarat că își va retrage candidații în districtele în care au ajuns pe poziția a treia pentru a susține alți politicieni care se opun extremei drepte. Alianța de centru a lui Macron a declarat, de asemenea, că unii dintre candidații săi se vor retrage înainte de turul doi pentru a bloca extrema dreaptă.

Acest lucru face ca rezultatul celui de-al doilea tur să fie incert, în ciuda sondajelor care arată că partidul Raliul Național are șanse mari de a obține majoritatea absolută, adică cel puțin 289 din cele 577 de locuri.

Adunarea Națională, camera inferioară, este cea mai puternică dintre cele două camere ale parlamentului francez. Ea are ultimul cuvânt în procesul de legiferare în fața Senatului, dominat de conservatori.

Macron are un mandat prezidențial până în 2027 și a declarat că nu va demisiona înainte de finalul mandatului său.

Ce este coabitarea?

Dacă Adunarea Națională sau o altă forță politică decât alianța sa de centru obține majoritatea, Macron va fi obligat să numească un prim-ministru aparținând acestei noi majorități.

Într-o astfel de situație - numită "coabitare" în Franța - guvernul ar pune în aplicare politici divergente de cele ale președintelui.

Republica modernă a Franței a cunoscut trei coabitări, ultima sub președintele conservator Jacques Chirac, cu prim-ministrul socialist Lionel Jospin, între 1997 și 2002.

Prim-ministrul este responsabil în fața parlamentului, conduce guvernul și prezintă proiecte de lege.

„În caz de coabitare, politicile puse în aplicare sunt în esență cele ale prim-ministrului", a explicat istoricul politic Jean Garrigues.

Președintele este slăbit pe plan intern în timpul coabitării, dar deține în continuare anumite puteri în materie de politică externă, afaceri europene și apărare, întrucât este responsabil cu negocierea și ratificarea tratatelor internaționale. Președintele este, de asemenea, comandantul suprem al forțelor armate ale țării și este cel care deține codurile nucleare.

„Este posibil ca președintele să împiedice sau să suspende temporar punerea în aplicare a unui anumit număr de proiecte ale prim-ministrului, deoarece el are puterea de a semna sau nu ordonanțele sau decretele guvernului", a adăugat Garrigues.

„Cu toate acestea, prim-ministrul are puterea de a supune aceste ordonanțe și decrete votului Adunării Naționale, trecând astfel peste rezistența președintelui", a notat el.

Cine conduce apărarea și politicile externe?

În timpul coabitărilor anterioare, apărarea și politicile externe erau considerate "domeniul rezervat" informal al președintelui, care era de obicei capabil să găsească compromisuri cu prim-ministrul pentru a permite Franței să vorbească cu o singură voce în străinătate.

Cu toate acestea, în prezent, atât punctele de vedere ale coaliției de extremă dreapta, cât și cele ale coaliției de stânga în aceste domenii diferă radical de abordarea lui Macron și ar fi probabil un subiect de tensiune în timpul unei potențiale coabitări.

Potrivit Constituției, în timp ce „președintele este șeful armatei, premierul este cel care are forțele armate la dispoziția sa", a declarat Garrigues.

„De asemenea, în domeniul diplomatic, perimetrul președintelui este considerabil restrâns", a adăugat Garrigues.

Liderul extremei drepte Jordan Bardella, care ar putea deveni prim-ministru dacă partidul său va obține majoritatea locurilor, a declarat că intenționează "să fie un prim-ministru de coabitare care respectă Constituția și rolul președintelui Republicii, dar fără compromisuri cu privire la politicile pe care le vom pune în aplicare".

Bardella a declarat că, dacă va deveni premier, se va opune trimiterii de trupe franceze în Ucraina - o posibilitate pe care Macron nu a exclus-o. Bardella a mai spus că va refuza livrările franceze de rachete cu rază lungă de acțiune și alte arme capabile să lovească ținte din interiorul Rusiei.

Ce se întâmplă dacă nu există o majoritate?

Președintele poate numi un prim-ministru din grupul parlamentar cu cele mai multe locuri în Adunarea Națională - acesta a fost cazul alianței centriste a lui Macron din 2022.

Totuși, Adunarea Națională a declarat deja că ar respinge o astfel de opțiune, deoarece ar însemna că un guvern de extremă dreapta ar putea fi răsturnat în curând printr-un vot de neîncredere dacă alte partide politice se unesc.

Președintele ar putea încerca să clădească ă o coaliție largă de la stânga la dreapta, o opțiune care pare puțin probabilă, date fiind divergențele politice.

Premierul Gabriel Attal a sperat duminică să poată avea suficienți parlamentari centriști pentru a clădi "o majoritate de proiecte și idei" cu alte "forțe republicane", care ar putea include pe cei de centru-stânga și centru-dreapta.

Experții spun că o altă opțiune complexă ar fi numirea unui "guvern de experți" neafiliat partidelor politice, dar care ar trebui totuși să fie acceptat de o majoritate în Adunarea Națională. Un astfel de guvern s-ar ocupa mai degrabă de afacerile de zi cu zi decât de punerea în aplicare a unor reforme majore.

În cazul în care discuțiile politice vor dura prea mult, pe fondul vacanțelor de vară și al Jocurilor Olimpice din 26 iulie-11 august de la Paris, Garrigues a declarat că nu este exclusă o "perioadă de tranziție", în timpul căreia guvernul centrist al lui Macron ar fi "încă responsabil de afacerile curente", în așteptarea unor decizii ulterioare.

„Indiferent cum va arăta Adunarea Națională, din câte se pare Constituția celei de-a V-a Republici este suficient de flexibilă pentru a supraviețui acestor circumstanțe complexe", a subliniat Melody Mock-Gruet, expert în drept public care predă la Sciences Po Paris, într-o notă scrisă. „Instituțiile sunt mai solide decât par, chiar și atunci când se confruntă cu acest exercițiu experimental".

„Rămâne totuși o altă necunoscută în ecuație: capacitatea populației de a accepta situația", a scris Mock-Gruet.