SCÂRBA UDEMERISTĂ scoate capul / "O moţiune nu ar fi o tragedie"

SCÂRBA UDEMERISTĂ scoate capul / "O moţiune nu ar fi o tragedie"

Liderul UDMR afirmă că nu a discutat cu Liviu Dragnea despre o eventuală susţinere a unei moţiuni de cenzură, dar dă de înţeles că maghiarii ar putea susţine un demers de demitere a Guvernului dacă se vor confirma speculaţiile potrivit cărora Executivul pregăteşte peste 20 de ordonanţe de urgenţă.

Kelemen Hunor spune, într-un interviu acordat MEDIAFAX , că guvernul de tehnocraţi condus de Dacian Cioloş nu răspunde în faţa nimănui, fie că este vorba despre numărul mare de ordonanţe de urgenţă, fie că ne referim la alte decizii, în timp ce un guvern politic dă socoteală în faţa electoratului. Hunor trece în revistă nemulţumirile pe care le are UDMR faţă de unele măsuri care vizează interesele minorităţii maghiare, dar subliniază că nu a discutat până acum cu liderul PSD despre susţinerea unei moţiuni de cenzură. El adăugă însă că o moţiune de cenzură nu este o crimă, ci doar un instrument democratic.

Deşi Kelemen Hunor afirmă că nu se poate vorbi despre un succes al Guvernului Cioloş şi are obiecţii privind miniştrii, el descrie relaţia sa cu premierul Cioloş fiind "una corectă şi de colegialitate". Liderul UDMR mai spune că nu are ce să-i reproşeze preşedintelui Klaus Iohannis.

Reporter: Săptămâna trecută aţi dat de înţeles că aţi susţine o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cioloş spunând că aveţi nemulţumiri care cresc faţă de acest guvern...

Kelemen Hunor: Ceea ce am spus eu a fost un pic scos din context. Eu nu am spus că noi am fi disponibili să votăm o moţiune de cenzură. Eu am spus în felul următor: avem nemulţumirile noastre, care din păcate cresc în fiecare săptămână şi am spus că o moţiune de cenzură nu ar fi o tragedie pentru România în acest moment pentru că ar fi un guvern interimar, cu atribuţii limitate şi nu ne gândim, eu nu m-am gândit la o altă formulă de guvernare până la alegeri. S-a mai întâmplat să fie un Guvern interimar o perioadă scurtă în 2009 şi lucrurile au mers aşa cum merg de obicei. De aici şi până la a spune că suntem gata să votăm o moţiune de cenzură este o cale lungă, extrem de lungă.

R: Nu aţi spus concret care sunt aceste nemulţumiri. Ce vă deranjează cel mai tare la acest Guvern?

KH: Nemulţumirile noastre sunt legate de cel puţin patru aspecte, poate cinci. În primul rând, de agricultură. Foarte, foarte mulţi oameni ne-au căutat în această perioadă, în iulie, în august, dar şi înainte şi spun că nu au primit subvenţiile, nu au primit acele alocaţii care trebuie să vină de la Guvern. Sunt bani europeni în mare parte. Este şi motivul pentru care am votat moţiunea simplă împotriva ministrului agriculturii. Nu s-a plătit nimic, asta este o problemă uriaşă şi marea majoritate a alegătorilor noştri trăiesc în mediul rural şi trăiesc şi din agricultură sau doar din agricultură. E greu de explicat cum nu se poate plăti nici în august acele alocaţii care sunt absolut necesare.

Un alt aspect care m-a nemulţumit şi ne nemulţumeşte în continuare este legat de două chestiuni. În comisia zonală pentru monumente istorice au scos doi specialişti din Cluj, un arhitect care este specialist în monumente istorice şi un arheolog tânăr, poate unul dintre cei mai activi şi mai de succes arheologi din zonă, fără nicio explicaţie. Pe Guttman Szabolcs şi pe Csok Zsolt. Deci eu nu pot să înţeleg un Guvern tehnocrat de ce face astfel de gesturi când e vorba de fostul arhitect-şef al Sibiului, domnul Guttman, şi un arheolog care într-adevăr este un om extrem de bun şi care lucrează extrem de mult şi are nişte descoperiri extrem de serioase. Am auzit apoi că acest Guvern tehnocrat se pregăteşte să retragă dosarul Şimleului de Ciuc de la UNESCO. E vorba de un dosar pe care noi l-am pregătit în 2011 şi l-am completat în 2014 şi care trebuie votat în Adunarea Generală. La sfârşitul anului se va întâmpla acest lucru dacă România nu retrage acest dosar. Este primul dosar care propune pentru această listă mondială a moştenirii culturale şi spirituale a ceva care este legat de maghiarii din România. Noi avem semnale de la Paris că dosarul este în regulă şi acum Guvernul se gândeşte să retragă acest dosar. Nu am nicio explicaţie şi nu pot să înţeleg de ce trebuie să facă un astfel de gest. Premierul cunoaşte aceste nemulţumiri pentru că i-am spus şi lui înainte să ies în presă.

Nici după zece luni, din noiembrie până azi, cu toate că şi în bugetul pe 2016 este prevăzută, nu există instituţia de pregătire a pedagogilor care predau în limba maghiară. O instituţie similară cu una înfiinţată în urmă cu câţiva ani pentru germani. A primit toate avizele şi acum Ministerul de Externe a blocat din nou, spunând că vrea să vadă dacă nu cumva are nu ştiu ce conotaţii diplomatice. Deci sunt lucruri care nu pot fi explicate foarte uşor, nici colegilor mei, nici mie. Acestea sunt nemulţumirile noastre. Eu pe toate le-am semnalat premierului, iar după asta m-a contactat doamna Şuteu (ministrul Culturii-nr.) şi urmează să ne întâlnim.

R: Aceste nemulţumiri pe care le-aţi enumerat sunt motive suficiente pentru o moţiune de cenzură?

KH: Guvenrul pregăteşte în jur de 20 – 25 de Ordonanţe de urgenţă spre sfârşitul lunii august sau în primele zile din septembrie. Nu ştiu dacă este corect să primească România ordonanţe de urgenţă peste ordonanţe de urgenţă de la un guvern care nu are legătură cu alegerile, nu are legătură cu electoratul, nu trebuie să meargă în faţa oamenilor şi să ceară un vot de încredere. Eu am înţeles: ok, sunt oameni tehnocraţi, nu au nicio legătură cu politica, cu clasa politică, clasa politică pute de la distanţă, eu am înţeles. Asta-i viaţa! Nu există o dezbatere, nu există o transparenţă, nu există niciun control asupra Guvernului în acest moment, nu cred că asta este în folosul societăţii. Dacă un guvern politic dă ordonanţe de urgenţă, acel Guvern politic va fi tras la răspundere. Guvernul tehnocrat poate să dea ce doreşte, în orice domeniu, şi nimeni nu îi trage la răspundere.

R: Deci pe dumneavoastră vă deranjează ideea ordonanţei de urgenţă, nu neapărat domeniile care vor fi reglementate?

KH: Vorbim de un principiu. Dacă un guvern, indiferent de care – PNL, PSD, UDMR – dă ordonanţă de urgenţă, peste două luni de zile se duce la alegeri în faţa oamenilor şi trebuie să dea nişte explicaţii. Acest guvern nu răspunde în faţa nimănui, daţi-mi voie să spun acest lucru. Şi dacă cumva, cineva vorbeşte despre o moţiune de cenzură atunci unii sar şi spun ”de ce pregătiţi o crimă împotriva guvernului?”. Nu e o crimă, e un instrument constituţional, este un instrument democratic. Este o chestiune care a fost utilizată şi probabil, dacă cumva România rămâne o democraţie parlamentară, va mai fi utilizată şi în viitor.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”