SCÂRBA de Iliescu despre redeschiderea dosarelor Revoluției și Mineriadei: Nu stiu cui slujește/Acum, să stăm să tot plângem morții ...
Fostul președinte Ion Iliescu a susținut joi, referindu-se la dosarele Revoluției și Mineriadei, că CEDO "este alimentată" de oameni din țară, "interesați" în acest sens, și a arătat că îi înțelege pe cei care au avut pierderi la Revoluția din 1989, apreciind că din aceste evenimente trebuie trase învățăminte politice, nu să se "tot plângă morții".
"Eu îi înțeleg pe cei care au avut pierderi. Dar asta a fost! A fost caracterul cel mai radical de tranformare din tot arealul nostru. Nici ungurii, nici cehii, nici polonezii nu au avut asta, nici măcar bulgarii. Deci la noi a fost o mișcare radicală de înlăturare a vechiului regim, cu sacrificii umane. Revolta din decembrie a însemnat sacrificii umane. Acum să stăm să tot ... plângem morții, în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societății românești...", a afirmat Ion Iliescu, la Palatul Parlamentului, întrebat în legătură cu faptul că urmași ai victimelor spun că nu pot trece peste aceste evenimente.
Întrebat cum comentează deciziile CEDO în privința dosarelor Revoluției și Mineriadei, fostul președinte a arătat că "CEDO este alimentată" din țară.
"Nu CEDO. CEDO este alimentată de oameni de aici, interesați să întrețină așa ceva. (...) Nu știu cui slujește așa ceva. Altminteri, nu e nicio problemă. Dar, pusă sub acest aspect, deci luarea la întrebări și analize pe plan judiciar... A fost un moment de istorie cu părți bune și cu părți mai puțin bune, cu stări conflictuale. Am trecut peste ele, am depășit. Ce rost are să dezgropăm...? Ele trebuie să formeze obiectul unor asemenea dezbateri în cazul unor oameni care stau și studiază istoria, ca să tragem învățăminte, nu să tot întreținem o stare...", a adăugat Ion Iliescu, referindu-se la redeschiderea celor două dosare.
Reactia sa vine dupa ce CEDO decis sa acorde cate 15.000 de euro drept despagubiri romanilor ce au facut plangere in Dosarul Revolutiei.
Curtea a constatat ca "a avut loc o incalcare procedurala a Articolului 2 al Conventiei, din cauza lipsei unei investigatii eficiente privind evenimentele din decembrie 1989 in care rudele solicitantilor au fost impuscate si omorate".