Scandalul privind ouăle contaminate cu fipronil: Două arestări, ancheta împotriva fraudei ia amploare

Scandalul privind ouăle contaminate cu fipronil: Două arestări, ancheta împotriva fraudei ia amploare

Ancheta privind frauda aflată la originea contaminării a milioane de ouă cu insecticidul fipronil în Europa s-a intensificat joi în Belgia, dar și în Olanda, unde șefii unei companii aflate în centrul scandalului au fost arestați, relatează AFP.

În Olanda, doi șefi ai ''întreprinderii care a utilizat probabil produsul în fermele avicole'' au fost arestați, potrivit Parchetului, care nu dezvăluie numele persoanelor reținute. Conform presei olandeze, este vorba despre compania ChickFriend, acuzată și de fermierii afectați.

În Belgia, 11 percheziții au fost întreprinse ''în toată țara'', în cadrul anchetei care vizează acum 26 de persoane și companii suspectate, a precizat Parchetul din Anvers (nord).

Această instituție precizează că ''aproape 6.000 de litri de produse interzise'' — de fipronil, potrivit presei—, au fost confiscate în iulie de la o societate belgiană. Justiția nu a precizat societatea, dar ea este identificată ca distribuitor de produse sanitare pentru ferma Poultry-Vision, la originea scandalului cu ChickFriend, potrivit mass-media.

Șeful fermei Poultry-Vision a fost ''audiat'' în iulie, apoi ''eliberat sub condiții stricte'', precizează Parchetul.

''Parchetul ține să sublinieze că ia faptele foarte în serios, având în vedere gravitatea, amploarea, caracterul organizat și contextul lor internațional'', a indicat Parchetul din Anvers într-un comunicat. ''Adăugarea de produse interzise la produse utilizate în industria alimentară din lăcomie pune în pericol securitatea alimentară și scade încrederea consumatorului'', a insistat Parchetul.

Aceste operațiuni intervin în timp ce criza privind ouăle contaminate continuă să preocupe autoritățile sanitare din Europa, chiar dacă riscurile pentru sănătatea consumatorului sunt apriori limitate. În cauză este utilizarea fipronilului — o substanță antiparazitară strict interzisă în crescătoriile de păsări — de către societăți de dezinfecție care intervin în exploatațiile agricole din Olanda, Belgia și Germania.

De când Belgia i-a alertat pe partenerii săi europeni, pe 20 iulie, zeci de crescătorii de păsări au fost blocate și milioane de ouă au fost retrase din supermarketuri din opt țări europene cu titlu preventiv sau pentru că nivelurile lor de contaminare depășeau pragurile stabilite prin reglementări.

Joi, circa 160 de crescătorii erau încă blocate în Olanda și 50 în Belgia.

În afară de țările de origine, cinci țări au anunțat că le-au fost livrate ouă contaminate. Marea Britanie, care până acum afirma că a fost afectată doar marginal, a anunțat joi că 700.000 de ouă contaminate au fost importate pentru a fi folosite în fabricarea de produse alimentare.

În Luxemburg, distribuitorul Aldi a trebuit să retragă ceea ce rămăsese din două loturi de ouă — din care unul prezenta un conținut de fipronil ce le făcea improprii consumului de către copiii de vârste mici—, în timp ce rețeaua de distribuție Cactus a descoperit, la o analiză de rutină, ouă contaminate în oferta sa.

Ca și în Franța, sunt de asemenea afectate întreprinderi de prelucrare din Luxemburg.

Miercuri, ministrul belgian al agriculturii, Denis Ducarme, a acuzat Olanda că a tratat cu lejeritate informațiile referitoare la prezența fipronilului în fermele din Belgia, unul dintre cei mai mari exportatori de ouă din lume și care are aproape 50 de milioane de găini ouătoare pe teritoriul său.

Potrivit lui Ducarme, autoritățile olandeze ar fi primit însă din noiembrie 2016 un semnal în acest sens, dar ele nu l-au luat în seamă, ceea ce Olanda contestă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri