Scandalul de la Spitalul de Arşi - Anchetatori: Medicii au transformat unitatea în propria lor clinică de chirurgie
Medicii de la Spitalul de Arşi "au deturnat complet scopul şi funcţionalitatea" unităţii - singura de acest fel din România, în care au fost investite sume importante pentru modernizare şi dotare -, transformând-o practic în propria lor clinică de chirurgie plastică, arată procurorii.
"Pericolul social al faptelor comise de inculpaţi este cu atât mai ridicat cu cât se are în vedere faptul că disciplina medicală chirurgie estetică practicată în sistemul privat este aducătoare de beneficii materiale semnificative, atât pentru medici, cât şi pentru unităţile sanitare, în condiţii nerestrictive financiar pentru pacienţii doritori de astfel de intervenţii", se arată în referatul cu propunerea arestării preventive în cazul medicilor anchetaţi în dosarul operaţiilor estetice, obţinut de MEDIAFAX.
Procurorii notează, în documentul citat, că "inculpaţii şi suspecţii au deturnat complet scopul şi funcţionalitatea Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, singurul de această specializare din România, unitate în care au fost investite sume importante pentru modernizare şi dotare, transformându-l practic în propria lor clinică de chirurgie plastică din care unii dintre medici efectuau numai operaţii estetice".
"De reţinut este faptul că spitalul este structurat pe mai multe secţii, având un personal medical suficient ca să asigure continuitatea serviciilor medicale, chiar şi în condiţiile în care o parte din medici sunt indisponibili. Această afirmaţie este susţinută şi de situaţia din spital, conform căreia o parte din medici nu efectuau decât operaţii estetice voluptuarii, în interes propriu, necontribuind la realizarea obiectului legal de activitate al spitalului", mai notează anchetatorii, în referat.
Anchetatorii susţin şi că pericolul social al celor cercetaţi în acest dosar rezultă şi din "discrepanţele evidente dintre veniturile legale ale inculpaţilor şi sumele mari de bani găsite cu ocazia percheziţiilor domiciliare sau aflate în conturile bancare ale acestora".
De exemplu, la Cristina Elena Isac, arestată în acest dosar, au fost găsite sumele de 106.820 de euro, 10.100 de dolari, 180 de lire sterline şi 287.070 de lei, iar în conturile bancare ale acesteia, în jur de 700.000 de euro, reiese din acelaşi document.
Managerul spitalului, Vitalie Stan, şeful Secţei de Chirurgie Plastică, Nicolae Antohi, medicii Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac, precum şi o angajată a unei clinici private au fost reţinuţi vineri, în dosarul operaţiilor estetice.
Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv, duminică, în urma unei decizii a Tribunalul Bucureşti.
Sursa: mediafax.ro