Săptămâna trecută, scrisori adresate guvernatorului regiunii rusești Primorski, probabil trimise de pușcașii marini din Brigada 155 de infanterie navală, au stârnit o mare controversă în mass-media. Erau false sau reale? Era adevărat că Brigada 155-a de infanterie navală de gardă a Flotei Pacificului suferise pierderi mari în Pavlivka (un sat din regiunea Donețk) din Ucraina, din cauza incompetenței comandanților? Ministerul Apărării a respins, desigur, toate aceste afirmații. Guvernatorul regiunii Primorski, Oleg Kojemiako, a ajuns într-o poziție jenantă, dar a reușit să iasă nevătămat din ea, redirecționând problema către „autoritățile competente și către procuratura militară pentru clarificarea” a ceea ce se întâmplă, scrie Novaia Gazeta Europe .

<< Corespondentul Novaia-Europe abordează caracterul remarcabil al acestor informații, și anume de ce luptătorii au decis să-i scrie lui Kojemiako și nu altcuiva, precum și ce cred militarii de rând despre scrisoare și despre situația de pe linia frontului.

Context

Scrisoarea a fost repostată de mulți corespondenți de război și bloggeri. În numele pușcașilor marini ai Brigăzii 155 de infanterie navală a Flotei Pacificului, se scrie că unitatea a suferit pierderi mari în timpul ofensivei de la Pavlivka: „Am pierdut aproximativ 300 de oameni în ultimele 4 zile, însumându-i pe cei uciși, răniți și dispăruți”. Autorii scrisorii îi consideră responsabili pentru această situație pe generalul Rustam Muradov, numit comandant al Districtului Militar de Est la 7 octombrie, și pe Suhrab Ahmedov, comandantul Trupelor de Coastă. Aceștia susțin că cei doi ascund numărul real al pierderilor, planifică operațiuni militare doar pentru rapoartele și premiile lor și se referă la oameni drept „carne”. De asemenea, autorii susțin că Muradov se bucură de patronajul șefului Statului Major General, Valeri Gherasimov. „Cum plănuiau ei să captureze așezarea în timp ce săreau prin pozițiile în care inamicul era încă prezent, inamic care acum îi elimina pe [luptătorii] noștri de-a lungul căilor folosite pentru evacuarea răniților și transportul munițiilor. În plus, Pavlivka se află sub Vuhledar, de unde se trage asupra noastră”, se arată în scrisoare (citatul este inedit).

Scrisoarea este adresată direct guvernatorului regiunii Primorski, Oleg Kojemiako, și locuitorilor din regiune. Guvernatorului i se cere să îl informeze pe Vladimir Putin despre situație, astfel încât o comisie independentă să fie trimisă în prima linie în locul angajaților Ministerului Apărării.

Guvernatorul a comentat scrisoarea spunând că a redirecționat mesajul către „autoritățile competente și către procuratura militară pentru clarificarea situației. Nu putem exclude că este vorba de un fals din partea inamicului – serviciile secrete ucrainene”. Ulterior, Kojemiako a postat o înregistrare video de pe un teren de antrenament, în care a spus că a luat legătura cu comandanții brigăzii și că aceștia au confirmat că într-adevăr au existat pierderi, dar nu atât de mari pe cât se susține. De asemenea, el a promis că va ajuta familiile soldaților uciși.

Imediat după apariția scrisorii, aceasta a fost postată și comentată de mulți corespondenți de război și bloggeri. Cei mai mulți dintre ei, inclusiv cei prezenți efectiv în zona de luptă, nu au nicio îndoială că ceea ce este scris este adevărat și că situația de pe front este extrem de dificilă.

„Situația din Pavlivka este discutată la nivelurile superioare de câteva zile, în timp ce sângele continuă să fie vărsat”, a declarat Alexander Sladkov, corespondent de război pentru televiziunea de stat rusă.

Ministerul Apărării a declarat că Brigada 155 de infanterie navală de gardă a Flotei Pacificului „s-a angajat în acțiuni ofensive eficiente” de mai bine de zece zile în direcția Vuhledar (oraș din regiunea Donețk – n.r.) și s-a deplasat „în adâncimea pozițiilor ucrainene” până la cinci kilometri. „Datorită acțiunilor competente ale comandanților de divizii, pierderile în rândul pușcașilor marini în această etapă nu depășesc 1% din personalul ucis. În timp ce 7% au fost răniți, o mare parte dintre ei a revenit deja la serviciu”, a precizat Ministerul Apărării.

Alexei Sukonkin, corespondent de război din regiunea Primorski, care se află în prezent în zona de luptă, confirmă că luptele au fost sângeroase, comandanții sunt incompetenți, iar pierderile sunt cele afirmate, chiar și judecând după declarația Ministerului Apărării.

„Potrivit «declarației oficiale» a Ministerului Apărării, Brigada 155 a pierdut 1% din efectivul său în soldați uciși, iar 7% au fost răniți. Nu se declară nimic despre persoanele dispărute, dar există oameni dispăruți. Brigada are în jur de 3.500 de militari – acesta nu este un secret, aceste informații sunt disponibile în surse publice. 1% reprezintă 35 de persoane. 7% înseamnă 245 de persoane. În total: 280 de persoane. Adăugați la acestea persoanele dispărute care nu sunt contabilizate în „declarația oficială” a Ministerului Apărării (Ministerul Apărării nu a contabilizat niciodată persoanele dispărute în niciuna dintre declarațiile sale privind pierderile suferite). Acestea sunt cele 300 de persoane menționate în scrisoare. Unde este știrea falsă? În plus, nu există nicio mențiune despre Brigada 40 în «mesajul oficial». Deși este implicată în lupte la fel de mult ca și Brigada 155…”

Ca o confirmare a faptului că totul este în regulă cu brigada, Kojemianko a postat pe canalul său de Telegram trei videoclipuri, în care presupuși pușcași marini și membri ai unității de luptători voluntari Tigr din regiunea Primorski vorbesc despre situația din Pavlivka. Cu toate acestea, ei nu par să infirme niciuna dintre afirmațiile anterioare. Unii bărbați spun: „Da, situația este dificilă în Pavlivka, luptele sunt grele. Există pierderi, morți, răniți…”. Alții confirmă: „Unitatea rezistă, brigada luptă. Din păcate, există pierderi, noi [încercăm] să le minimizăm. Dar acesta este un război, nu luptăm împotriva unor băieți, ci împotriva unor soldați, la fel ca noi.”

Care-i treaba cu Brigada 155?

Brigada 155 de infanterie navală a Gărzii (unitatea militară 30926) este o unitate militară exemplară, de elită, una dintre cele mai bune din Rusia. Unitatea are sediul în orașul Vladivostok și în orașul Slavianka, regiunea Primorski. La unitate se organizează în mod constant zile de vizită, militarii brigăzii participă la festivitățile organizate în cinstea Zilei Marinei, sportivii din flotă câștigă competiții, chiar internaționale.

Brigada 155 este succesoarea Diviziei 55 de pușcași marini a Flotei Pacificului, creată la 1 decembrie 1968 (pe atunci, a avut loc o escaladare a relațiilor dintre URSS și China; un an mai târziu, a avut loc conflictul frontalier sino-sovietic) cu participarea șefului Flotei Uniunii Sovietice, amiralul Serghei Gorșkov.

Militarii brigăzii au luat parte la peste 50 de războaie și conflicte locale în întreaga lume.

În timpul Primului Război din Cecenia, peste 2.500 de pușcași marini din regiunea Primorsky au primit medalii și decorații, 63 de soldați din regiune au fost uciși, iar 5 au fost numiți Eroi ai Rusiei post mortem.

În 2009, divizia a fost reorganizată în Brigada 155. La 28 martie 2022, Vladimir Putin i-a atribuit titlul onorific de brigada „gardienilor”.

Pușcașii marini luptă în Ucraina de la începutul așa-numitei „operațiuni speciale”. Guvernatorul regiunii Primorski nu a declarat niciodată în mod oficial că vreun localnic din regiune ar fi fost ucis în „operațiunea militară specială”. Cu toate acestea, ceremoniile de adio ale soldaților au loc adesea în Casa ofițerilor de flotă din Vladivostok (termen folosit pentru a descrie o instalație de recreere folosită în trecut de militari și de familiile acestora – n.r.), în timp ce noi morminte au fost săpate în Cimitirul Naval din Vladivostok.

Membrii unității de luptători voluntari Tigr sunt antrenați la baza Brigăzii 155. Mai multe grupuri de luptă Tigr au fost deja desfășurate în locațiile pentru „operațiuni speciale”.

De ce să adresezi scrisoarea lui Kojemiako?

Guvernatorul regiunii Primorski, Oleg Kojemiako, și-a arătat implicarea în viața pușcașilor marini și a luptătorilor voluntari încă din primele luni, chiar zile, ale războiului. El a fost unul dintre primii guvernatori ruși care a vizitat Mariupol cu ajutoare la sfârșitul lunii aprilie (canalele pro-guvernamentale de pe Telegram numesc ajutorul „umanitar”), a mers pe linia frontului în luna mai (pe rețelele de socializare a fost distribuit un videoclip care îl arată pe Kojemiako purtând o cască și o vestă antiglonț și ținând în mână o pușcă, stând într-o mașină cu luptătorii, în timp ce aceștia îi mulțumesc pentru ajutor și sprijin) și de mai multe ori după aceea.

Kojemiako își manifestă în mod constant sprijinul necondiționat pentru „operațiunea militară specială” pe rețelele sale de socializare, el se ocupă personal de toate programele sociale aferente, până la beneficiile acordate recruților în ceea ce privește admiterea la universități și plățile alocate militarilor și familiilor acestora. Recent, guvernatorul a anunțat că UAV-urile vor începe să fie produse în fabricile din regiune și că „studenții noștri universitari fac deja astfel de vehicule. Până la sfârșitul lunii, ei vor fi construit 100 de astfel de vehicule” (guvernul regional nu a reușit să ofere informații concrete pe această temă). Autoritățile locale au organizat strângeri de fonduri pentru oamenii mobilizați și pentru militarii în termen, funcționarii au transferat o parte din salariile lor lunare către armată, iar întreaga populație a regiunii a tricotat șosete pentru recruți. Guvernatorul vizitează aproape săptămânal terenul de antrenament local, îmbracă el însuși echipamentul militar și trage cu arma acolo.

Se știe că fiul guvernatorului, Nikita, este în prezent supus serviciului militar obligatoriu într-o brigadă navală. Deocamdată, el nu figurează ca militar prin contract, ca recrut sau ca luptător voluntar.

Viețile pușcașilor marini în schimbul medaliilor generalilor

Corespondentul Novaia.Europa a discutat cu un militar din batalionul de asalt aerian al Brigăzii 155 de infanterie navală a Gărzii. El este un soldat de rang inferior, a participat la acest război și a fost rănit acolo. Numele și gradul său sunt la dispoziția Novaia.Europa, care publică răspunsurile sale la întrebările publicației, păstrând însă ascunsă identitatea soldatului. De asemenea, înjurăturile au fost tăiate.

Interlocutorul Novaia-Europe crede că scrisoarea pușcașilor marini nu este falsă și precizează că toți soldații pe care îi cunoaște consideră documentul ca fiind autentic.

„Nu pot spune cu certitudine cine a scris-o dintre cei care se află în zona de luptă a operațiunii militare speciale. Cineva din rândul militarilor de rând. De ce este adresat guvernatorului? Pentru că dacă îl adresezi, așa cum se face în armată, conform sistemului de grade (comandantului de pluton, companie, brigadă etc.) – până la urmă nu se va trimite nimic. Dintre membrii inițiali ai companiei mele, dintre cei care au mers la exercițiile din Belarus, nu mai sunt în viață mai mult de 7 persoane. Eu am plecat din cauza rănirii mele.

Dacă [scrisoarea] ar fi fost citită direct de Putin, totul ar fi fost mult mai ușor. [Șeful Statului Major General] Gherasimov este numit în scrisoare, așa că nu avea rost s-o o trimitem la Ministerul Apărării; având în vedere că [baza] brigăzii se află în regiunea Primorski, băieții speră în ajutorul guvernatorului, deoarece se pare că ne-a luat sub aripa sa.

Adevărul este că: prețul medaliilor și decorațiilor generalilor este viața pușcașilor marini. Fiecare persoană care a decis să părăsească armata din cauza încălcării contractului și-a citat comandanții [pentru această decizie]. Nimeni nu voia să meargă la luptă cu astfel de comandanți. Un comandant trebuie să fie un exemplu pentru un soldat, o figură paternă. Comandanții existenți nu sunt așa ceva. Iată-l pe colegul meu ca exemplu (…) Când a sosit pentru a doua oară în operațiunea militară specială, a primit un răspuns nefavorabil și plin de înjurături din partea comandantului brigăzii: practic, nu este nevoie de tine aici.

Și despre Pavlivka. Condiții meteorologice nepotrivite, metoda de luptă este depășită, comandanții nu au încredere în personal (…) În toată operațiunea militară specială, în compania mea a ars un singur transportor blindat de trupe; acum îmi vin în minte gânduri rele. Oricum, corespondenții de război au scris și ei relatări detaliate ale ofensivei de la Pavlivka.”

Condiții de trai și echipament

„Vă voi spune cum a fost în februarie-aprilie. Am trăit fie în vehicule, fie în tranșee. Potrivit oamenilor care s-au întors recent, situația este aceeași și acum.

Au fost mulți răniți în primele zile. La începutul lunii martie, am suferit pierderi mari în [satul din regiunea Kiev] Moșciun. Atât echipamente, cât și personal. Trei oameni din echipa mea au scăpat cu viață după luptele din Moșciun. Au fost aproximativ trei zile de așteptare până când băieții au început [să se întoarcă] din sat, s-au târât de acolo uzi și epuizați, cărând pe umeri răniții. Comandamentul nu a crezut în recunoaștere și ne-a acuzat că suntem lași și mincinoși.

La început, au existat probleme cu echipamentul. Transportorului meu blindat de trupe îi lipsea controler-ul motorului pentru turelă. Acum există mult ajutor umanitar, sunt multe lucruri disponibile. Sunt primite direct la fața locului. Între timp, am văzut oameni mobilizați, îmbrăcați în veste antiglonț vechi și purtând puști Kalașnikov vechi. Deși, cred că și această armă este bună.

Oamenii au cumpărat veste antiglonț confortabile și veste de încărcare. Pantofi confortabili, care se potrivesc și în care nu va fi frig. Perechi suplimentare de lenjerie de corp termică, șosete. Saci de dormit. Articole de igienă personală, evident. În mare parte din timp, nu există conexiune mobilă, acum este un lucru obișnuit să găsești cartele SIM ucrainene în locații și să le folosești pentru a împărți internetul.

Îmi amintesc, am folosit un telefon special pentru apeluri, era instalat în zona de adunare. Existau doar cinci telefoane și doar unul dintre ele era la dispoziția băieților. Nu știu dacă astfel de telefoane sunt folosite acum.”

Modul în care comandanții și guvernatorul tratează personalul

„Comandanții nu au încredere în personal. «Carne, consumabile» – acesta este doar un fapt. «Suntem infanteria navală, suntem supraomenești, putem face orice» – acestea sunt doar vorbe. Nu sunt singurul care crede asta. Încă de la început, ne-am dat seama că documentele prezentate celor de sus [făceau să pară] că totul merge bine. Că am capturat totul, iar pierderile sunt minime, dar, de fapt, nu era așa.

Guvernatorul ajută, totul este adevărat. Există suficient ajutor umanitar. Totul este în regulă cu plățile militare, cele care vin de la Moscova. Dar când vine vorba de salarii, cele care vin de la Vladivostok – asta este o mare problemă individuală care exista înainte de operațiunea militară specială.

Nu pot primi plata guvernatorului pentru rana mea din cauza lipsei evaluării gravității rănilor (aceasta a fost decizia luată în spitalul din Vladivostok) și a dificultății de a primi unele documente la sediul brigăzii.

Nu voi spune numărul exact, dar mulți soldați și-au reziliat contractul înainte de termen. Au pus ștampile cu mențiunea «dezertor» și «înclinat spre trădare» în carnetele militare ale celor care au făcut-o. Unii au părăsit complet forțele de ordine, alții au plecat să lucreze pentru alte agenții. Voi încerca să dau o estimare: peste jumătate dintre soldații din batalionul de artilerie autopropulsată obuziere, aproximativ jumătate dintre membrii batalionului meu [au părăsit armata]. Soldații plecau direct de pe linia frontului, încercând să predea un refuz de a servi.

Am auzit povești despre comandanți: colegul meu a mers să servească în operațiune pentru a doua oară, a ajuns la punctul de dislocare al brigăzii. Comandantul brigăzii, colonelul [Mihail] Gudkov, fără să se gândească deloc la cuvintele sale, a spus că nu era nevoie de ei acolo și că erau, per total, «cei mai răi oameni». Pe atunci, exista posibilitatea de a face acest lucru, așa că amicul meu s-a întors la Vladivostok.

Tatăl comandantului plutonului meu a trimis stații radio și colete de la rudele soldaților [pe front]. Inițial, totul a ajuns la comandantul brigăzii, colonelul Gudkov. Să poposim o secundă asupra acestui aspect: postul de comandă se află la 40 de kilometri de linia frontului, în timp ce băieții sunt uciși sub focul artileriei inamice. Dar [soldații] au colectat doar pachetele, posturile de radio au fost preluate de Gudkov și Ahmedov, comandantul trupelor de coastă. Tatăl comandantului plutonului meu a trebuit să gestioneze cumva situația. Din câte știu, este și el o figură proeminentă în Ministerul Apărării.

Un mic episod cu comandantul Trupelor de Coastă, colonelul Ahmedov. Băieții sunt pe poziții în timpul unei perioade de acalmie. Comandantul a decis să vină la ei cu o inspecție (habar nu am ce voia să verifice), dar la sosirea sa au început bombardamentele, așa că s-a urcat în [vehiculul de mobilitate a infanteriei] Tigr și a plecat. Nu cred că un astfel de comandant merită o stea de Erou al Rusiei.”

Doriți un concediu de odihnă? Mai gândiți-vă!

Potrivit soldatului, problema concediilor personalului a fost o problemă acută în brigadă în ultima vreme. Însuși interlocutorul nostru nu a mai fost acasă de când a efectuat serviciul militar obligatoriu – și nu a primit concediu nici măcar după ce a fost rănit, deși se discuta despre trimiterea lui în „operațiunea militară specială” pentru a doua oară.

„Pentru mulți pușcași marini, contractele lor au expirat de mult, sau a mai rămas mai puțin de o lună. Nu se face nimic. Mobilizarea s-a încheiat, dar toată lumea invocă lipsa unui decret [prezidențial] pentru sfârșitul ei. Deci, toată lumea este notificată: fie operațiunea militară specială, fie răspunderea penală.

Da, Putin a anunțat sfârșitul mobilizării. Al patrulea și al cincilea paragraf al decretului precizează clar: «în timpul perioadei de mobilizare parțială». Înseamnă că ar trebui să ni se dea undă verde să ne luăm concediul și să fim lăsați la vatră la sfârșitul contractului. Dar comandanții spun că nu a existat niciun decret privind sfârșitul mobilizării, prin urmare, trebuie să continuăm să servim. (… )Este ca și cum nu a existat niciun anunț din partea lui Putin cu privire la sfârșitul mobilizării.

Situația în ceea ce privește concediile și disponibilizările este în prezent următoarea: în practică, nu se vorbește de niciun concediu și, cu atât mai mult, de o disponibilizare. De la începutul operațiunii militare speciale, se presupune că au fost alocate concediile pe 2021, dar numai prin intermediul comandamentului. Ulterior, soldaților li s-a permis să plece în concediu doar cu condiția ca după concediu să te duci direct la operațiunea militară specială. Scriai un raport prin care solicitai concediu și altul privind acordul de a merge pe front, asta în iunie-iulie. Dar chiar și aici au reușit să mintă, concediul a fost refuzat, dar documentele de acord au fost folosite.

Mulți, și eu personal, am contactat Administrația Prezidențială și Procuratura militară (…) Administrația a redirecționat mesajele către Ministerul Apărării, apoi au fost direcționate către raion, apoi către unitate și, în cele din urmă, am primit ca răspuns articole din statutul militar. Un soldat este obligat, trebuie să, trebuie să, etc. Toată lumea a uitat brusc de drepturile unui soldat. Procuratura militară nu a răspuns niciodată. Asta a fost înainte de a fi anunțată mobilizarea.

Apoi, brusc, au dat undă verde la eliberare la sfârșitul contractului. Unii au reușit să-și scrie rapoartele la timp, au fost semnate și au plecat acasă. Dar al meu nu a fost semnat la timp, pentru că un raport trebuie să treacă prin multe încăperi, ștampile și să urce până la comandantul brigăzii, și nu este un lucru sigur că acesta îl va semna. Se anunță mobilizarea, iar cei care au reușit să plece în concediu sunt chemați înapoi la serviciu printr-un telefon; la întoarcere, primesc un «document» cu o semnătură de la comandantul brigăzii, fără ștampila oficială. În ciuda faptului că numai comandantul poate cere unui soldat aflat în concediu să se întoarcă, și numai prin intermediul unui birou de recrutare. Începând de acum, mobilizarea s-a încheiat. Dar nu există niciun decret. Și nici nu va exista unul, după cum ne-a informat Consiliul Federației. Ce ar trebui să facă militarii contractați ale căror contracte au expirat acum patru luni? Nimănui nu-i pasă. Nu există niciun decret, ceea ce înseamnă că va servi în continuare, că va merge la operațiunea militară specială; nu au existat telegrame de la flotă/district.

Oamenii se întorc răniți, sunt tratați și trimiși la reabilitare la un sanatoriu. Dar, ca să fiu sincer, nimeni nu are nevoie de acest sanatoriu. Cea mai bună reabilitare este să fii alături de familie, să trăiești emoția râvnită, să te gândești «sunt acasă». Mai ales dacă nu ai avut nicio permisie timp de trei ani, ceea ce este realitatea pentru majoritatea oamenilor din batalionul meu. Cei mai norocoși sunt băieții din zonă, ale căror familii sunt aici. Și ce se întâmplă dacă ești din Urali? Din Siberia? Nimeni nu vrea să plece într-o altă misiune. Mulți se raportează la comandanții lor, mulți vor să se retragă, având în vedere că le-a expirat contractul, sau mai au doar o lună sau două săptămâni. Cei care au reușit să renunțe la timp au plecat să lucreze în alte agenții de aplicare a legii (Serviciul Federal de Penitenciare, Unitatea Mobilă cu Destinație Specială), în Rostec sau în alte unități militare. Am un coleg care și-a pierdut un ochi. Nu va fi trimis înapoi acolo, dar nici nu-l pot trece în rezervă, pentru că a primit categoria a doua [apt pentru serviciul militar]. Deși i-au găsit un loc de muncă în cartierul general. Mișto. În plus, sunt o mulțime de băieți de 20 de ani care au reușit să vadă mai multe în câteva luni decât au văzut ofițerii de stat major în toată viața lor.

A fost o convorbire. Întrebarea este evidentă: cine este pregătit să meargă la operațiunea militară specială? Bineînțeles, toată lumea a fost de acord, nimeni nu vrea să meargă la închisoare. Cu excepția celor care au probleme de sănătate.

Unii vor spune că suntem militari și că trebuie să «suportăm cu fermitate și curaj toate poverile și greutățile serviciului» – nu am nimic împotriva acestui lucru. Sunt, de fapt, un soldat, am depus un jurământ și trebuie să urmez ordinele. Dar, pe lângă responsabilități, avem și drepturi, pe care comandamentul le-a ignorat cu desăvârșire. Concediu? N-am auzit niciodată de așa ceva. Concediu? Nu există. Nu mi-am mai văzut familia de peste doi ani. Am cerut doar o permisie înainte de a mă întoarce la operațiunea militară specială! De ce trebuie să cer ceva ce toată lumea ar trebui să aibă voie să facă? Pur și simplu nu-ți mai vine să servești aici când ești tratat așa.

Cei care au reușit să demisioneze înainte de mobilizare s-au dus pur și simplu să lucreze pentru «orchestră» («orchestră» este modul în care sunt denumite companiile militare private, după cea mai proeminentă – PMC Wagner – n.r.). Și ce se întâmplă cu noi? «Până la sfârșitul operațiunii militare speciale»? Ei bine, când se va încheia? Această situație nu-mi evocă decât furie și înjurături nesfârșite.” >>

Distribuie Distribuie Comentarii