Scandalos! Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, dezonorat prin asocierea cu Victor Ponta!
În cadrul recentei sale vizite în România, Preasfinţia sa Teophilus al III-lea Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, a acceptat titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. ”Prin aceasta, devine coleg cu cetăţeanul Victor Ponta, căruia aceeaşi universitate i-a acordat titlul ştiinţific de doctor în drept pe baza unei teze de doctorat plagiate”, se arată într-un comunicat emis de Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară din Cluj Napoca, inițiatorul programului de prevenire și combatere a plagiatului.
Potrivit aceluiași comunicat, Universitatea din București n-a reacționat în niciun fel după ce s-a dovedit public că Victor Ponta și-a obținut fraudulos titlul științific de doctor, printr-o lucrare falsificată. Deși se declară a fi o instituție academică, Universitatea București ”a acceptat în mod obedient decizia politică a persoanei vinovate, care a profitat de calitatea sa de prim-ministru al României pentru a numi organe ale statului cu care a creat o justiţie paralelă, pentru a apăra autorii operelor plagiate în România”.
Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară din Cluj-Napoca i-a înaintat Patriarhului Ortodox al Ierusalimului o notificare prin care îi solicită să intervină şi în noua sa calitate, de Doctor Honoris Causa al Universității din București, pentru a cere retractarea tezei plagiate de Victor Ponta, şi scoaterea acesteia din tezaurul cultural al ţării.