Scandal sexual cu minore abuzate la Dinamo: Antrenorul de atletism, reținut. Detalii revoltătoare

Scandal sexual cu minore abuzate la Dinamo: Antrenorul de atletism, reținut. Detalii revoltătoare

Ca și cum multiplele lipsuri cu care se confruntă sportul juvenil în România n-ar fi de ajuns, periodic, apar și știri despre niște cazuri revoltătoare, cu copii abuzați sau agresați de antrenori care nu sunt făcuți pentru meseria pe care o practică. Acum, Agerpres a oferit detaliile unui astfel de caz care, foarte probabil, se va lăsa cu o condamnare penală, având în vedere gravitatea acuzelor.

Constantin Iacoban

Constantin Iacoban

Concret, antrenorul de atletism Constantin Cristinel Iacoban, director al Clubului Sportiv Școlar Dinamo, a fost reținut după ce ar fi agresat sexual fete pe care le antrena, potrivit g4media.ro ! În vârsta de 59 de ani, Constantin Cristinel Iacoban e acuzat că și-ar fi atins elevele în zone intime, sub pretextul că le face masaj de recuperare. Un astfel de episod s-ar fi petrecut, în noiembrie 2021, cu o fată de 15 ani.

Actele de natură sexuală au fost exercitate de inculpat în mod repetat şi prin punerea persoanei vătămate minore în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau într-o garsonieră din Bucureşti, unde cei doi ajunseseră ca urmare a pretextului invocat de inculpat de efectuare a unui masaj de refacere musculară, în contextul unui raport de autoritate generat de relaţia profesor - elev şi a unei disproporţii fizice dintre aceştia“, au precizat anchetatorii.

Procurorii au informat că, joi, profesorul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi şi dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”