Scandal la BBC: Minor plătit de un prezentator-vedetă pentru a-i trimite fotografii intime. Băiatul ar fi cheltuit banii pe cocaină
Un prezentator BBC este acuzat că ar fi plătit un adolescent pentru a-i trimite fotografii explicite. La momentul respectiv, tânărul avea vârsta de 17 ani. În joc ar fi fost zeci de mii de lire sterline, pe care „victima” le-ar fi cheltuit pe droguri.
Acuze grave, la adresa unui prezentator BBC FOTO EPA-EFE
Informațiile au fost aduse la suprafață de ziarul The Sun, care a relatat că prezentatorul, căruia nu i-a fost făcut numele public, ar fi dat sume consistente de bani pentru a obține fotografiile dorite . Sursa citată a relatat că familia tânărului s-a plâns la BBC pe 19 mai.
Momentan, BBC analizează acuzațiile, iar vedeta nu va mai apărea pe post, în zilele ce urmează.
Adolescentul ar fi căzut în patima drogurilor
Cunoscutul prezentator ar fi plătit mai bine 35.000 lire sterline așa-zisei victime. Mama băiatului a povestit cum fiul ei, acum în vârstă de 20 de ani, i-a arătat un extras de cont bancar, în care figurau numeroase depuneri de la vedetă.
„Erau sume uriașe, sute sau mii de lire sterline la un moment dat. Odată a trimis 5.000 de lire sterline dintr-o singură dată. Banii fuseseră în schimbul unor fotografii cu caracter sexual explicit ale copilului meu”, a spus ea.
Mai mult decât atât, părinții lui susțin că tânărul s-a folosit de bani pentru a-și procura droguri, în special cocaină, de care a devenit dependent, timp de trei ani.
„S-a transformat dintr-un tânăr fericit într-un dependent de droguri, ca o fantomă”, a mai afirmat mama tânărului, pentru tabloidul britanic.
Membrii familiei adolescentului sunt revoltați de faptul că vedeta încă a rămas la pupitrul emisiunii pe care o prezintă, însă au precizat că nu doresc să primească daune materiale.
Corporația va „acționa în mod corespunzător”
Reprezentanții corporației au spus că vor analiza informațiile și vor a spus că informațiile vor „acționa în mod corespunzător”.
„Tratăm orice acuzație foarte serios și avem procese în vigoare. Dacă primim informații care necesită investigații sau examinări suplimentare, vom lua măsuri. Aceastea includ încercarea activă de a vorbi cu cei care ne-au contactat pentru a afla mai multe detalii și a înțelege situația. Dacă, în orice moment, ies la iveală sau sunt furnizate noi informații – inclusiv prin intermediul ziarelor – se va acționa în mod corespunzător, în conformitate cu procesele interne”, a declarat un purtător de cuvânt al BBC
Editorul cultural al BBC, Katie Razzall, a spus că multe întrebări rămân fără răspuns, inclusiv despre modul în care corporația a investigat plângerea familiei și dacă este potrivit ca prezentatorul, care nu a fost numit, să rămână la emisiune, în urma unei astfel de acuzații serioase.
Declarația BBC pare să sugereze că investigația sa inițială ar fi putut fi împiedicată chiar de lipsa de comunicare din partea familiei.
În cazul în care acuzația se dovedește a fi adevărată, cariera unui prezentator de mare profil al BBC ar putea ajunge la final.
Sursa: adevarul.ro