Scandal la Antena 1 după ce Robert de la „Insula iubirii” a recunoscut un comportament plin de cruzime față de cei doi motani ai iubitei sale, Bianca
În prima emisiune a noului sezon al show-ului „Insula iubirii” de pe Antena 1, premieră difuzată luni, 15 iulie, un cuplu a povestit cum s-a ajuns ca el să îi arunce animalele pe geam. Telespectatori și ONG-uri vor măsuri după declarațiile bărbatului.
„Noul sezon din Temptation Island – Insula Iubirii a început cu unul dintre cele mai șocante cazuri de violență psihologică prezentate de emisiune până acum. Concurentul Robert a recunoscut un comportament plin de cruzime față de cei doi motani ai iubitei sale, Bianca: «Știam că sunt foarte sperioși și am profitat de chestia asta. I-am speriat, ei au căzut de la balcon». Bineînțeles, un abuz extrem de traumatizant și pentru Bianca. «Această traumă mie nu mi se va vindeca niciodată, mai ales că știu că mi-a provocat-o el» a spus concurenta”, a transmis, într-o postare pe Facebook , Centrul Filia, organizație care apără drepturile femeilor.
Ce s-a întâmplat în prima ediție
În prima ediție a noului sezon al show-ului de la Antena 1, cele cinci cupluri ale emisiunii și-au prezentat poveștile de dragoste. Numai că Bianca și Robert au povestit cum s-a ajuns ca el să îi arunce animalele pe geam. Nu o dată, ci de două ori, „până a scăpat de ele”.
„El nu iubea atât de tare motanii mei, am încercat să găsesc soluții să fie bine. Dar el, poate într-un moment de gelozie, că altfel nu pot să înțeleg, i-a speriat (n.r. pe motani) și au căzut de la balcon. Unul dintre ei s-a rănit foarte tare, iar unul a dispărut de tot.
Eu nu mi-am dat seama, eu am crezut că ei (n.r. motanii) pur și simplu au sărit și au plecat pentru că au avut balconul deschis. Au trecut câteva luni de la acest incident. El (n.r. partenerul ei, Robert) l-a recuperat pe motanul cel mare, l-a găsit în cele din urmă.
Ulterior, am stabilit să ne mutăm împreună la Craiova, și s-a întâmplat asta din nou (n.r. să-i arunce pisicile de la balcon). Și nu-i mai am, în prezent. A făcut poate același gest, nu știu a doua oară ce s-a întâmplat, doar că ei nu mai sunt lângă tine”, a povestit Bianca în emisiune, în prezența tuturor concurenților.
„Robert, știi tu ce s-a întâmplat a doua oară?, l-a întrebat Radu Vâlcan pe Robert, partenerul Biancăi.
„În seara în care au dispărut, a venit un prieten pe la mine, am lăsat geamul deschis, am plecat și au plecat și ei”, a răspuns Robert, stârnind râsetele celorlalți concurenți.
„Ea era extrem de atașată de ei, spunea că sunt ca și copiii ei, eu nu consider că am fost gelos pe ei, ci erau și încă sunt motivul pentru care noi nu putem să depășim un impas în relație. Ne certăm de fiecare dată din același motiv”, a continuat el.
„Eu cred că el voia să fie doar el și atât”, a intervenit Bianca.
„Eu doar voiam să fiu mai prețios decât animăluțele tale de companie. Adică eu să fiu pe primul loc și ele pe al doilea loc”, a răspuns Robert.
„Am fost într-o depresie foarte puternică”
Tânăra a povestit în emisiune că a suferit o depresie după ce și-a pierdut cele două animale de companie. „I-am căutat excesiv, i-am căutat luni de zile, am pus afișe peste tot, am suferit enorm, am slăbit multe kilograme. Am fost într-o depresie foarte puternică. Știți ce înseamnă să iubești un animal, da? Eu aveam doi, locuiam singură cu ei, i-am crescut de micuți, iar el el nu a înțeles iubirea mea pentru ei”.
„A fost cu intenție. Eu i-am speriat, ei au căzut de la balcon. Știam că sunt foarte sperioși și am profitat de chestia asta. Mi-a părut rău apoi pentru că ea a suferit foarte mult (…). Pe mine m-a dus în pragul disperării, de-aia am făcut ce am făcut”, a declarat Robert, în cadrul emisiunii. El mai susține că este alergic la pisici.
„Nu e justificat gestul de a mă trăda așa de tare, de a-mi speria motanii și de a-i arunca de la balcon practic”, a reiterat în schimb Bianca.
Reacții dure în urma difuzării emisiunii
Centrul Filia a descris cum arată abuzul psihologic în acest caz:
„Nu apreciem felul în care montajul a încurajat luarea în derâdere a situației de abuz descrise. Apreciem însă că prezentatorul emisiunii și-a exprimat dezacordul față de comportamentul abuziv față de animale și față de parteneră”, a menționat Centrul Filia.
„Unde e Poliția Animalelor?!”
De asemenea, mai mulți telespectatori cer autosesizarea Poliției Animalelor. „Cruzimile împotriva animalelor constituie infracțiune și se cercetează din oficiu”, au atras atenția mai multe persoane pe rețelele de socializare.
„Dacă urmăriți emisiunea, păstrați un ochi critic și recunoașteți cazurile de violență și semnele de abuz în relații. Nu le tratați ca pe o sursă de divertisment, ci ca pe o ocazie de a deschide o conversație despre abuz și pentru a le trage la răspundere. Nu judecați și nu blamați victimele abuzului de orice fel și nu justificați acțiunile agresorilor”, a mai transmis ONG-ul.
Acuzații de hărțuire
Nu este prima dată când se aduc acuzații de abuz la Insula Iubirii. Anul trecut, foste concurente de pe TV acuzau, într-un articol publicat de Libertatea , că au fost hărțuite sexual de „ispite”, dar producătorii nu au făcut nimic.
„Pe ispitele feminine (producătorii, n.r.) le numeau «zdrențe», iar concurenții aveau porecle oribile precum «suma tuturor vomelor»”, a povestit una dintre ele.