Scandal în Parlament. Cum s-au jignit un deputat AUR cu unul al PSD: „M-a înjurat de mamă”

Scandal în Parlament. Cum s-au jignit un deputat AUR cu unul al PSD: „M-a înjurat de mamă”

Temperatura a crescut în plen, când un ales al AUR, Dan Tănasă, a mers să-i reproșeze lui Adrian Solomon (PSD), că l-ar fi jignit, spunând cuvinte despre mama sa. Replica social-democratului a fost că ar trebui ca deputații AUR să-și facă unele controale medicale.

Jignirile au curs între un ales AUR și unul PSD FOTO Arhivă

Jignirile au curs între un ales AUR și unul PSD FOTO Arhivă

Totul a început în momentul în care Dan Tănasă, deputat AUR, s-a ridicat și s-a dus la Adrian Solomon (PSD), începând să țipe la acesta la un moment dat având o atitudine mai agresivă, ceea ce a dus la interpunerea mai multor colegi din AUR între Tănasă și Solomon. În tot acest timp, Solomon a stat jos. Nu e clar ce anume i-a transmis Solomon, pentru ca Tănasă să vină furios. Ce s-a putut auzi e că „au ajuns în plen să se înjure de mamă” la un moment dat.

Președintele de ședință, Daniel Suciu, a cerut ca Dan Tănasă să se calmeze și l-a chemat la ordine pe deputatul AUR. A fost nevoie de apeluri repetate ale președintelui de ședință.

Precizări de la tribună

Un sfert de oră mai târziu, Ringo Dămureanu a luat cuvântul pentru a se declara nemulțumit de ceea ce s-a întâmplat. „M-a jignit, m-a înjurat de mamă (...) Și acum vociferează. Noi dorim să susținem interesele economice ale României”, a afirmat Dămureanu. „În numele grupului parlamentar AUR solicit retragerea proiectului (n.r. - privind taxa de solidaritate) de pe ordinea de zi”, a completat deputatul AUR.

Îi recomand antevorbitorului să citească deciziile CCR din 2012 referitor la cvorumul din comisi. Sunt minciuni sfruntate celelalte lucruri spuse”, a fost replica lui Adrian Soloman, care a punctat faptul că a avut impresia că aud anumite jigniri Tănasă și Dămureanu.

Faptul că sunt jignit în permanență de AUR e poate datorită poziției geografice cu rândul domniilor lor. Eu pot să duc multe jigniri. Cazurile medicale trebuie tratate de specialiști. Toate aceste cazuri au o sorginte medicală și vă recomand să vă tratați.”, a mai afirmat președintele Comisiei de muncă din Camera Deputaților.

Ultimul scandal cu jigniri, în noiembrie

Un scandal a izbucnit în plenul Camerei Deputaţilor, după ce deputatul AUR George Simion a luat cuvântul cu privire la un proiect, referindu-se la un alt proiect, iar social-democratul Ciprian Şerban a cerut să i se taie microfonul.

„De ce mi-aţi tăiat microfonul, pentru ce? Nu am vorbit la acest proiect. Ce faceţi? Ce e asta?”, a spus Simion cu voce ridicată, în timp ce a filmat tot incidentul şi l-a transmis pe pagina sa de Facebook. El a fost susţinut şi de deputatul AUR Dan Tanasă, relatează Agerpres .

Secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a intervenit şi i-a spus lui George Simion să-şi încheie declaraţia, iar acest lucru a dus la o altercaţie între cei doi. După şedinţă, George Simion a explicat că secretarul de stat nu avea nicio calitate să intervină asupra vorbitorilor din plen.

PSD m-a acuzat că nu ştiu ce vorbesc, că minele se închid în 2032, când noi ştim că majoritatea facilităţilor energetice se închid în 2035. (...) A intervenit secretarul de stat - nici nu ştiau românii din diaspora că au secretar de stat pentru românii din diaspora - şi a intervenit să mă îndepărteze de la microfon. Nu avea nicio calitate. Mi-a făcut semne: gata, gata, să termin. Nu avea nicio calitate, e un secretar de stat, nu este cunoscut în diaspora. (...) Nu poate să intervină un secretar de stat asupra vorbitorilor în plen. E incredibil! Doar mi-a făcut semne să părăsesc microfonul”, a afirmat Simion.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…