În România, Ţinutul Secuiesc a ajuns un fel de „Triunghi al Bermudelor“!
Vorbim despre un teritoriu format din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din judeţul Mureş, judeţele cu cele mai mari procentaje de populaţie de etnie maghiară din România: Harghita (85,2%), Covasna (73,7%), Mureş (38,1%).
Chiar dacă nicio lege din România nu interzice imnul acestei regiuni şi nici drapelul galben-albastru secuiesc, în ultima perioadă, s-au creat nişte scandaluri bizare legate de ele. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, sâmbătă, la inaugurarea arenei din Miercurea Ciuc, eveniment la care a participat şi premierul Ungariei, Viktor Orban, alături de ministrul Sporturilor din partea UDMR, Eduard Novak.
Acesta a acuzat, mai întâi, zgomotul mediatic creat în jurul meciului Miercurea Ciuc U18 – Ungaria U18.
Ce a spus Szondi Zoltan despre amicalul care a inaugurat stadionul?
*Noi ne-am rugat 3 luni la FRF să trimită o selectionată pentru a inaugura stadionul cu un meci România - Ungaria. De ce n-a vrut FRF, nu înţeleg. Au greşit că nu ne-au anuntat din timp. Au tărăgănat răspunsul, ne-au zis cu 3 zile înainte de meci că nu pot.
*Dacă ziceau cu 3 luni înainte, era altceva. Au tergiversat problema până în ultimul moment, iar în ultimele zile au zis că nu se poate. Ungaria a confirmat şi le-a trebuit un adversar. Si am trimis echipa noastră.
*Pentru a fi un amical bun, ne-am chemat jucătorii de la Puskas, de la Sepsi. Cu câteva zile înainte, FRF ne-a zis că s-a consultat cu FIFA şi nu putem juca cu numele de Ţinutul Secuiesc. Aşa că am decis să jucăm cu numele Csikszereda.
Mihai Mironică
Cum a decurs dialogul Szondi Zoltan – Mihai Mironică?
Zoltan: A fost intonat şi imnul României, dar văd că sunteţi indiferenţi.
Mironică: Nu noi suntem indiferenţi, am văzut că suporterii de pe stadion erau indiferenţi.
Zoltan: Ce era să le fac eu suporterilor de pe stadion? Drapelul Ţinutului Secuiesc e afişat la fiecare meci al lui Csikszereda, ca să vă oripilez.
Mironică: Nu mă oripilaţi, eu v-am dat posibilitatea să avem un dialog.
Zoltan: Eu mulţumesc că mi-aţi dat posbilitatea, ca să vă explic. Noi o să purtăm însemnele Ţinutului Secuiesc în continuare, o să intonăm şi imnul.
Mironică: E interesant să vedem scris «Miercurea Ciuc» pe drapelul Ungariei.
Zoltan: Eu am fost în multe locuri din Ungaria unde am văzut drapelul României.
Mironică: Domnule Zoltan, eu nu ştiu o echipă în Europa care să nu aibă site în limba ţării de care aparţine.
Zoltan: Avem şi ştiri în română, dar probabil nu v-aţi uitat destul de atent. În Liga 2 sunt 5 echipe care nu au site deloc. Noi nu am găsit un om care să facă site-ul în română. Ăsta e adevărul.
Mironică: Alături de mine e Andru Nenciu, colegul meu de la site, poate putem să colaborăm cu Csikszereda.
Zoltan: Dumneavoastră acum glumiţi pe seama asta.
Mironică: Nu, nu glumesc.
Zoltan: Atunci, poate o să rezolvăm.
Mironică: Plătiţi în Forinţi (n.r. - moneda Ungariei)?
Zoltan: Nu, plătim în lei. Ar fi o problemă să plătim în Forinţi?
Mironică: Era doar o glumă.