Scăderea ROBOR la trei luni continuă; miercuri a ajuns la 3,20% pe an

Scăderea ROBOR la trei luni continuă; miercuri a ajuns la 3,20% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut miercuri pe piaţa interbancară cu 0,05 puncte procentuale, la 3,20% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, respectiv 7 noiembrie 2017, indicele era 1,86% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, acesta a coborât la 3,47% pe an, de la 3,49% marţi.

ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a scăzut la 3,54%, de la 3,56% în ziua anterioară, iar indicele ROBOR la 12 luni, a înregistrat un recul de 0,01 puncte procentuale până la 3,60% pe an. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin