Scădere de aproape 40% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în primele două luni (DRPCIV)
Aproape 13.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în primele două luni ale anului în România, în scădere cu 39,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, în timp ce categoria automobilelor rulate a înregistrat un recul de 10,1%, până la 64.741 de unităţi, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii februarie 2021, au fost înmatriculate pe plan naţional 8.590 autovehicule noi (autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale), cu 18,9% mai puţine decât în luna similară din anul anterior.
Dintre acestea, 6.897 au fost autoturisme noi, a căror scădere comparativ cu datele din februarie 2020, când au fost înregistrate 8.836 de unităţi, este de 21,9%.
În topul mărcilor noi înmatriculate în februarie se află Dacia - cu 1.120 de unităţi, urmată de Hyundai (637), Skoda (634), Ford (620) şi Toyota (593).
Pe segmentul autoturismelor rulate, cele 64.741 de unităţi înmatriculate în ianuarie şi februarie 2021 au fost cu 10,1% mai puţine în comparaţie cu acelaşi interval din 2020.
Pe lista autoturismelor rulate care au fost înmatriculate în România se găsesc: Volkswagen - cu 15.986 de unităţi, Audi (6.533), BMW (6.465), Ford (4.642) şi Opel (4.332).
În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehiculele speciale), datele DRPCIV evidenţiază o scădere de 8% a înmatriculărilor la nivelul primelor două luni ale anului în curs, faţă de aceeaşi perioadă din 2020.
Totodată, motociclurile (motociclete, mopede şi ATV-uri) au consemnat, în februarie, o scădere de 6,7% a înmatriculărilor pe un volum de 320 de unităţi, respectiv o diminuare de 0,7%, pe primele două luni din 2021 vs interval similar din 2020. AGERPRES