Irene Joliot-Curie a folosit descoperirile savantei Ștefania Mărăcineanu privind radioactivitatea artificială pentru a obţine Premiul Nobel, fără ca măcar să-i menţioneze numele.

Ștefania Mărăcineanu rămâne în istorie ca fiind savanta care a realizat prima ploaie artificială din lume. Munca ei de cercetare în domeniul redioactivității artificiale i-a fost furat de Irene Joliot-Curie.

Ștefania Mărăcineanu s-a născut în 1882, la București. A urmat cursurile Școlii Normale „Elena Doamna” din București, pe care le-a terminat în anul 1899. La Azilul “Elena Doamna” Ștefania a fost înscrisă în Foaia matricolă a clasei a IV-a primare, în anul școlar 1892-1893, la nr. 122, orfană, având ca institutor pe doamna E. Teodorescu.

Deși a crescut la orfelinat, n-a abandonat studiile, urmând Facultatea de Științe Fizico-Chimice din cadrul Universității București. În anul 1922 a plecat la Paris, cu o bursă din partea Ministerului de Științe din România, pentru a urma cursurile de radioactivitate susținute de savanta franceză de origine poloneză Marie Curie.

Prima ei sarcină a fost aceea de a determina exact timpul de înjumătățire al poloniului, "elementul” descoperit de Marie Curie. Ștefania Mărăcineanu a constatat că timpul de înjumătățire al poloniului pare să depindă de identitatea metalului pe care a fost depus stratul de poloniu. Ea a considerat că razele alfa de la poloniu au transformat parțial unii atomi ai metalului în izotopi radioactivi.

Alți cercetători au arătat că particulele alfa nu pot penetra plumbul (unul dintre materialele folosite ca substrat), și că explicația corectă ar fi că resturi radioactive ale descompunerii nucleului de poloniu contaminează substratul, prin intermediul unui efect de recul. Controversa a continuat timp de mai mulți ani. Ştefania Mărăcineanu a reușit în doar doi ani să uimească lumea științifică. În anul 1924 avea deja doctoratul în fizică, prezentând lucrarea “Recherches sur la constante du polonium et sur la penetration des substances radioactiv.

Teza de doctorat a fost susținută la celebra Universitate Sorbona din Paris, în fața unei comisii având ca examinatori doi mari fizicieni și chimiști ai acelei perioade: Georges Urbain și André-Louis Debierne. La susținerea tezei, sala a fost arhiplină, printre cei interesați de subiect aflându-se însăși Marie Curie.

După susținerea tezei de doctorat, Marie Curie i-a oferit postul de cercetător în laboratorul ei unde a început să lucreze alături de alți savanți europeni.

În anul 1925, a revenit în țară, și încearcă fără succes să obțină postul de șef al Laboratorului Român de Radioactivitate, ce ar fi trebuit să se înființeze în România. A fost numită asistenta profesorului Cristache Musceleanu, la Universitatea din Bucureşti. În paralel, continuă, totuşi, să lucreze cu faimosul astronom Frances Deslandes, pentru observatoarele din Meudon și Paris, până în anul 1929, examinând efectele radiației solare în ce privește substanțele radioactive.

Premiu furat

Ștefania Mărăcineanu a primit o grea lovitură în anul 1935, atunci când soţilor Joliot-Curie le este înmânat premiul Nobel pentru inventarea radioactivităţii artificiale, fenomen dovedit cu 10 ani înainte de către savanta de origine română. Deşi aceștia au explicat fizic și matematic fenomenul radioactivităţii, ceea ce ea nu realizase, era firesc să îi fie menţionat meritul adus pentru această descoperire.

Irene Joliot-Curie (fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie) a folosit întreaga muncă a româncei privind radioactivitatea artificială pentru a obţine acest premiu, fără ca măcar să-i menţioneze numele.

Ștefania Mărăcineanu i-a scris Lisei Meitner în 1936, exprimându-şi dezamăgirea că Irene Joliot-Curie, fără ştirea ei, a folosit mare parte din munca sa, în special cea legată de radioactivitatea artificială, în lucrarea sa, se arată în ”A devotion to their science: Pioneer women of radioactivity”.

Însăşi Irene Joliot-Curie recunoaşte, culmea, că descoperirea pentru care ea urma să primească Nobelul era deja cunoscută de fapt de 11 ani. „Ne amintim că savanta româncă a anunţat în 1924 descoperirea radioactivităţii artificiale”, preciza Irene pentru ziarul austriac Neues Wiener Journal, apărut pe data de 5 iunie 1934.

În 1929, Ștefania Mărăcineanu s-a întors în România și a devenit colaboratoare a profesorului Dimitrie Bungeţianu la Universitatea din București. În această perioadă Ștefania, cu ajutorul profesorului Bungeţianu, pune bazele predării radioactivităţii în România.

În acest sens va începe să adune echipamente, inclusiv cumpărate din bani proprii, pentru Secţia de radioactivitate a Laboratorului de Gravitate, Căldură și Electricitate, practic primul Laborator de Radioactivitate din România. Deoarece profesorul Bungenţianu avea predilecţie pentru studiul atmosferei terestre și al meteorologiei, Ștefania Mărăcineanu se implică și în aceste domenii.

Încercând să înţeleagă mecanismul de declanşare a ploilor, savanta româncă ajunge la concluzia că radiaţiile ar putea juca un rol important în desfăşurarea acestui fenomen. Ștefania Mărăcineanu a înţeles beneficiile ce pot fi aduse agriculturii dacă acest fenomen poate fi controlat, și dacă pot fi limitate astfel efectele negative, cum sunt inundaţiile.

Cum a provocat ploaia

La data de 10 iunie 1930, savanta depune la Direcţiunea Proprietăţii Industriale din cadrul Ministerului Industriei și Comerţului cererea de brevet nr. 18547, cu titlul „Un mijloc de a provoca ploaia“. Astfel, face un experiment, încercând să creeze o concentraţie artificială de radioactivitate în nori, prin injectarea norilor joşi cu săruri chimice radioactive.

Experimentul a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan. Pentru realizarea acestui experiment a primit sprijinul profesorilor Dimitrie Bungenţianu și Vasilescu Karpen, iar cel care a pilotat avionul din care s-au lansat sărurile radioactive nu a fost altul decât pilotul Constantin "Bâzu" Cantacuzino ( asul aviaţiei române în cel de-Al Doilea Război Mondial).

Experienţa a fost încununată de succes, savanta fiind însărcinată de guvernul francez să experimenteze ploaia artificială și în colonia franceză din nordul Africii, Algeria (1934). Dar nu s-a găsit o reţetă perfectă de declanşare a ploii artificiale, din cauza neomogenităţii norilor, care de multe ori sunt alcătuiţi haotic, straturilor calde urmându-le straturilor reci.

Conform autorităţilor algeriene, rezultatele experimentale nu au fost încurajatoare. Guvernatorul general a trimis o scrisoare în care aprecia efortul și perseverenţa fizicienei românce. Cercetările fizicienei și chimistei românce au continuat până la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când au fost sistate. După război, ele au continuat mai ales în S.U.A., dar și în alte ţări, substanţele folosite pentru injectarea norilor fiind numeroase, printre ele numărându-se iodura de argint sau zăpada carbonică.

Ștefania Mărăcineanu a murit la doar 62 de ani. S-a îmbolnăvit de cancer, cel mai probabil din pricina iradierii.