Satu Mare: Grevă spontană de două ore la societatea de transport în comun

Satu Mare: Grevă spontană de două ore la societatea de transport în comun

O parte a angajaţilor societăţii de transport în comun din Satu Mare au intrat, luni dimineaţa, în grevă spontană de două ore, fiind nemulţumiţi de nivelul de salarizare, se arată pe pagina de Facebook a Transurban SA.

"În data de 23.09.2019 o parte dintre angajaţii Transurban SA Satu Mare au intrat în grevă 'spontană' de două ore (intervalul orar 5,00 - 7,00) motivând faptul că sunt nemulţumiţi de salariile existente. Societatea noastră a majorat salariile anual, în limita posibilităţilor financiare, astfel că salariile de încadrare ale angajaţilor au crescut începând cu anul 2016 după cum urmează: în 2016 creştere de 200 lei, în 2017 creştere de 300 lei, în 2018 creştere de 400 lei. Menţionăm că pentru anul 2019 s-a propus o creştere de 300 lei, pe care aceştia au refuzat-o", precizează sursa citată.

Conducerea societăţii susţine că greva este ilegală, întrucât există un contract colectiv de muncă valabil.

"În ultimii trei ani salariul de încadrare al unui şofer de la Transurban aproape s-a dublat, de la 1.308 lei în 2016 la 2.560 lei în 2019, la care se adaugă sporuri (45%), orele suplimentare (100%), spor de muncă în week-end (100%) şi tichete de masă. La momentul actual la nivelul societăţii noastre există un Contract Colectiv de Muncă valabil până în anul 2020, astfel că greva 'spontană' este ilegală. Greva este o iresponsabilitate faţă de publicul călător din Satu Mare, iar în acest caz nu ne rămâne decât să ne prezentăm scuzele faţă de aceştia", au mai precizat reprezentanţii Transurban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”