Deocamdată, Ministerul rus al Apărării nu a comunicat niciun fel de informații oficiale cu privire la acest fapt și nici nu a existat activitate în această perioadă a aeronavei de cercetare americane RC-13S Cobra Ball în largul coastelor Peninsulei Kamchatka, așa cum se întâmplă de obicei în cazul lansărilor de rachete rusești către poligonul Kura.
După cum au anunțat anterior anumite surse rusești, pentru perioada 17-22 februarie a fost planificată ce-a de-a doua lansare a rachetei balistice intercontinentale grele de tip Sarmat.
Se pare că, după ce prima lansare a rachetei din luna aprilie 2022 s-a soldat cu un succes, cea de-a doua a fost una eșuată.
Informația a fost confirmată și de canalul de televiziune american CNN, care a citat doi oficiali familiarizați cu această problemă. Potrivit părții americane, testul eșuat al rachetei balistice intercontinentale rusești ar fi avut loc luni, 20 februarie, chiar în timp ce președintele Joe Biden se afla în Ucraina.
Un oficial american a declarat pentru CNN că Rusia a notificat Statele Unite înainte de lansarea rachetei. Un altul a precizat că testul nu a reprezentat un risc pentru Statele Unite și că SUA nu consideră că acesta s-a constituit într-o anomalie sau o escaladare.
Reprezentanții americani au afirmat că dacă testul rachetei grele Sarmat, care este supranumită Satan II în Occident și este capabilă să livreze mai multe focoase nucleare pe distanțe mari, ar fi fost unul reușit, președintele rus, Vladimir Putin, ar fi subliniat acest lucru în discursul său de marți.
În mediul american, primele semne despre eșecul rachetei ruse Sarmat au început să circule pe 20 februarie, când cercetătorul Pavel Podvig a invocat unele informații neoficiale. Se pare că acum acestea au fost confirmate de CNN.
Pe 20.04.2022, Trupele de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) ale Federației Ruse au efectuat prima lansare a unei rachete balistice intercontinentale de tip Sarmat.
Noua rachetă este capabilă să lovească ținte la distanțe lungi, folosind o gamă variată de traiecte de zbor.
Rușii susțin că racheta Sarmat are caracteristici unice, care îi permit să depășească în mod fiabil orice sistem de apărare antirachetă existent sau de perspectivă. SURSA: defenseromania.ro