Un atac nuclear într-o zonă metropolitană mare este unul dintre cele 15 scenarii dezastruoase pentru care Agenția Federală pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență (FEMA) din SUA are o strategie. Planul agenției implică desfășurarea primilor respondenți, asigurarea unui adăpost imediat pentru persoanele evacuate și decontaminarea victimelor care au fost expuse la radiații.

Pentru cetățenii obișnuiți, FEMA are câteva sfaturi simple: să intre în case, să rămână acolo și să stea în alertă. Dar, potrivit lui Irwin Redlener, expert în sănătate publică de la Universitatea Columbia, specializat în pregătirea pentru dezastre, aceste îndrumări federale nu sunt suficiente pentru a pregăti un oraș pentru un atac nuclear.

„Nu există nicio jurisdicție din America care să aibă ceva care s-ar putea numi pe bună dreptate un plan adecvat pentru a face față unei detonări nucleare”, a spus el.

Asta include cele șase zone urbane care, în opinia lui Redlener, sunt cele mai probabile ținte ale unui atac nuclear: New York, Chicago, Houston, Los Angeles, San Francisco și Washington, DC. Aceste orașe nu sunt doar unele dintre cele mai mari și mai dense din țară, ci și sediile unor infrastructuri vitale pentru securitatea SUA — precum centrale energetice, centre financiare, instituții guvernamentale și sisteme de transmisie wireless.

Fiecare oraș are un site de gestionare a situațiilor de urgență care informează cetățenii cu privire la ce trebuie să facă în caz de criză, însă majoritatea acestor site-uri — cu excepția celor din Los Angeles și New York — nu menționează în mod direct un atac nuclear. Asta face ca l ocuitorilor să le fie dificil să învețe cum să se protejeze în cazul în care o bombă ar lovi unul dintre orașe.

„Nu ar fi sfârșitul vieții așa cum o cunoaștem”, a declarat Redlener despre acest scenariu. „Ar fi doar un dezastru îngrozitor, catastrofal, cu multe, multe consecințe necunoscute care vor avea loc în cascadă”.

Orașele ar putea avea dificultăți cu asigurarea serviciilor de urgență după un atac nuclear

Bombele nucleare pot produce nori de praf și particule radioactive asemănătoare nisipului care se dispersează în atmosferă (fallout). Expunerea la aceste particule poate duce la otrăvirea cu radiații, care poate afecta celulele organismului și se poate dovedi fatală.

Deșeurile au nevoie de cel puțin 15 minute pentru a ajunge la nivelul solului după o explozie, astfel încât reacția unei persoane în această perioadă poate fi o chestiune de viață și de moarte. Oamenii se pot proteja de precipitațiile radioactive căutând imediat refugiu în centrul sau subsolul unei clădiri din cărămidă, oțel sau beton — de preferință una fără ferestre.

„Puțină informație poate salva o mulțime de vieți”, a declarat pentru Business Insider Brooke Buddemeier, fizician de sănătate la Lawrence Livermore National Laboratory. Buddemeier consiliază managerii de situații de urgență cu privire la modul în care să protejeze populația de atacuri nucleare.

„Dacă reușim să ducem oamenii înăuntru, putem reduce semnificativ expunerea lor [la radiații]”, a spus el.

Cel mai important scenariu pentru care trebuie să ne pregătim, potrivit lui Redlener, nu este un război nuclear total, ci o singură explozie nucleară, cum ar fi o lansare de rachetă din Coreea de Nord. În acest moment, a spus el, rachetele nord-coreene sunt capabile să ajungă în Alaska sau Hawaii, dar în curând ar putea ajunge și în orașele de pe coasta de vest.

O altă sursă a unui atac ar putea fi un dispozitiv nuclear construit, cumpărat sau furat de o organizație teroristă. Toate cele șase orașe identificate de Redlener sunt listate ca zone de Rang 1 (Tier 1) de către Departamentul de Securitate Internă al SUA, ceea ce înseamnă că sunt considerate locuri în care un atac terorist ar produce cele mai mari distrugeri.

„Nu există niciun oraș sigur”, a declarat Redlener. „În New York, detonarea unei bombe de calibrul Hiroshima, sau chiar a uneia puțin mai mici, ar putea cauza între 50.000 și 100.000 de morți — în funcție de momentul zilei și de locul în care a avut loc acțiunea — și sute de mii de răniți.”

Unele estimări sunt chiar mai mari. Datele lui Alex Wellerstein, un istoric al armelor nucleare de la Stevens Institute of Technology, indică faptul că o explozie de 15 kilotone (precum cea de la Hiroshima) ar duce la peste 225.000 de morți și 610.000 de răniți în New York City.

În aceste condiții, nici măcar întregul stat New York nu ar avea suficiente paturi de spital pentru a deservi răniții.

„Statul New York are 40.000 de paturi de spital, dintre care aproape toate sunt ocupate tot timpul”, a declarat Redlener.

El și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla cu personalul de intervenții de urgență care ar încerca să ajute.

„Oare chiar vom ordona trupelor Gărzii Naționale sau soldaților americani să meargă în zone foarte radioactive? Vom pune șoferi de autobuz să intre și să ia oameni pentru a-i duce în siguranță?”, a spus el. „Fiecare răspuns strategic sau tactic este plin de carențe”.

Orașele mari nu au adăposturi antiatomice

În 1961, la apogeul Războiului Rece, SUA a lansat Programul de adăposturi comunitare pentru victimele de război, care desemna locuri sigure în care să se ascundă după un atac nuclear în orașele din întreaga țară. Cele mai multe adăposturi se aflau la etajele superioare ale clădirilor înalte, astfel încât acestea erau menite să protejeze oamenii doar de radiații, nu și de explozia în sine.

Orașele erau responsabile pentru aprovizionarea acestor adăposturi cu alimente și materiale sanitare și medicale plătite de guvernul federal. Până la expirarea finanțării programului, în anii 1970, orașul New York desemnase 18.000 de adăposturi antiatomice pentru a proteja până la 11 milioane de persoane.

În 2017, oficialii New York-ului au început să scoată semnele galbene care marcau aceste adăposturi pentru a evita să dea de că respectivele sunt încă active.

Redlener a spus că există un motiv pentru care adăposturile nu mai există: Marile orașe precum New York și San Francisco au nevoie de mai multe locuințe la prețuri accesibile, ceea ce face dificil pentru oficialii orașului să justifice rezervarea de spațiu pentru alimente și materiale medicale.

„Vă puteți imagina un funcționar public păstrând clădirile intacte pentru adăposturi antiatomice când piața imobiliară este atât de strâmtorată (tight)?”, a declarat Redlener.

„Asta face parte din realitatea secolului XXI”

Redlener a declarat că multe autorități municipale se tem că până și oferirea de planuri de răspuns la exploziile nucleare ar putea stârni panică în rândul locuitorilor.

„Există o teamă în rândul oficialilor publici că, dacă ar ieși și ar spune public: ‘Iată ce trebuie să știți în cazul unui atac nuclear’, atunci mulți oameni s-ar teme că primarul știe ceva ce publicul nu știe”, a spus el.

Dar educarea publicului nu trebuie să fie înfricoșătoare, a spus Buddemeier.

„Vestea bună este că 'Intră înăuntru, rămâi înăuntru, stai în alertă' încă funcționează”, a spus el. „Eu o asemăn cu 'Oprește-te, lasă-te jos și rostogolește-te'. Dacă hainele tale iau foc, asta ar trebui să faci. Nu vă face să vă fie frică de foc, sperăm, dar vă oferă posibilitatea de a acționa pentru a vă salva viața.”

Ambii experți au fost de acord că, pentru ca un oraș să fie pregătit pentru un atac nuclear, trebuie să recunoască faptul că un astfel de atac este posibil; chiar dacă amenințarea este relativ îndepărtată.

„Asta face parte din realitatea secolului XXI”, a spus Redlener. „Mi-am cerut scuze copiilor și nepoților mei pentru că am lăsat lumea într-o asemenea mizerie oribilă, dar asta e acum.”