Șase baloane misterioase au apărut deasupra Kievului

Șase baloane misterioase au apărut deasupra Kievului

Şase baloane ruseşti au apărut deasupra Kievului, a anunțat miercuri administraţia militară a capitalei Ucrainei, precizând că majoritatea acestora au fost doborâte de antiaeriana ucraineană.

Kiev în vreme de război FOTO Twitter

Kiev în vreme de război FOTO Twitter

Baloanele ar fi purtat cu ele reflectoare unghiulare - ţinte false menite să deruteze antiaeriana - și echipamente de recunoaştere.

Administraţia militară a Kievului nu a precizat când au fost semnalate respectivele baloane, dar sirenele antiaeriene au răsunat miercuri în capitala Ucrainei.

„Conform informaţiilor în curs de clarificare, acestea au fost baloane care s-au deplasat în aer propulsate de vânt”, iar „scopul lansării baloanelor ar putea fi detectarea şi epuizarea apărării noastre antiaeriene”, menţionează sursa citată.

Cu puţin timp înaintea acestui anunţ, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene a declarat că Rusia ar putea folosi baloane cu reflectoare unghiulare ca o soluţie pentru a-şi proteja stocul de drone de recunoaştere.

„Dronele de recunoaştere precum Orlan-10 sunt acum folosite (de Rusia, n. red.) cu mai multă cumpătare şi ei se gândesc: de ce să nu folosim aceste baloane? Aşadar, iată că le folosesc”, a spus acest purtător de cuvânt la televiziunea ucraineană.

El a confirmat mai târziu că sirenele de raid aerian au fost activate miercuri la Kiev din cauza respectivelor baloane, transmite Reuters, potrivit Agerpres .

Baloane similare au fost observate începând de duminică în alte localități din Ucraina, inițial la Dnipro, apoi la Harkov.

Marți, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar din cauza unui obiect zburător suspect.

Apariţia unor baloane misterioase a devenit recent un subiect de tensiuni diplomatice între Statele Unite şi China. Statele Unite au doborât mai multe obiecte de acest fel şi acuză China că foloseşte baloanele în scop de spionaj, acuzaţii negate de regimul de la Beijing.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen