Sarmale de post: cea mai delicioasă rețetă fără carne. Ingredientul secret care dă savoare

Sarmale de post: cea mai delicioasă rețetă fără carne. Ingredientul secret care dă savoare

Nu doar sarmalele cu carne sunt delicioase, ci și cele de post. Preparatul va fi unul deosebit de gustos și aromat, dacă sunt respectați pașii gătirii. Cele mai bune sarmale de post sunt cele cu ciuperci, conform gustos.ro .

Sarmale de post FOTO Adevărul

Sarmale de post FOTO Adevărul

Ingrediente:

400 gr ceapă curățată și tăiată mărunt

250 gr orez

doi morcovi mari curățați și dați pe răzătoare

450 gr ciuperci fierte în prealabil cu puțină sare

2-3 linguri bulion de ardei kapia sau roșii

250 ml suc roșii

100 ml ulei

pătrunjel și mărar verde tocat

sare și piper

două linguri de făină

o varză mare murată

Mod de preparare:

Călim ceapa în 50 ml ulei până devine aurie. Adăugăm orezul spălat și 50 ml apă. Lăsăm să fiarbă câteva minute până când orezul absoarbe toată apa, în timp ce amestecăm ușor.

Oprim focul și adăugăm pe rând: bulionul, morcovul, zarzavaturile, ciupercile tăiate mărunt, sarea și piperul, amestecând bine. Lăsăm compozitia să se răcească și apoi adăugăm două linguri de făină. Amestecăm ușor până se încorporeazî.

Cu o linguriță punem compozțtie în fiecare foaie de varză, tăiată înainte, și înfășurăm sarmalele, apoi le presăm la capete. Le punem într-o oală pe fundul căreia am așezat câteva foi de varza întregi.

Dupa ce am terminat de făcut toate sarmalele, tocăm mărunt câteva foi de varză murată și le asezăm uniform pe sărmăluțe. Turnăm restul de ulei peste ele împreuna cu sucul de roșii și o cană de apă doar atât cât sî le cuprindî. Lăsăm la fiert timp de aproximativ o oră și jumîtate, la foc mic. Poftă bună!

Preparatul delicios care te salvează în post. Secretul celei mai gustoase salate orientale, ce fel de cartofi pui

Ieftină, gustoasă, dar mai ales sățioasă, salata orientală este un preparat care te salvează în post. Ușor de gătit, aceasta se prepară din câteva ingrediente, iar secretul mâncării îl reprezintă cartofii. Doar un anumit soi se pretează cel mai bine preparatului.

Ingrediente:

2 cepe roşii (2 legături ceapă verde-roşie)

1 salata verde

50 g măsline negre, cărnoase şi parfumate

1 legătura mărar

oţet de fructe, după gust

sare, piper

3 linguri ulei (de măsline, dacă aveţi)

1 kg cartofi tari (cei nisipoşi şi sfărâmicioşi n-au ce căuta în povestea asta)

Mod preparare:

Se fierb cartofii, dar nu până crapă, ci doar până trece furculiţa prin ei (să rămână puţin cleioşi). Se curăţă, se taie felii subţiri. Ceapa se taie felii subţiri. Se taie salata şi mărarul mărunt. Măslinele sunt mai mult un ornament colorat, deci aşa rămân, cu sâmburi. Se amestecă toate cu oţet, sare, piper, apoi cu ulei”, arată Radu Anton Roman, regretatul gastronom, în lucrarea sa “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…