SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe
Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Cuv. Macarie Romanul
Greco-catolice
Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului
Romano-catolice
Sf. Ioan din Capistrano, pr.
Sfântul Apostol Iacov este pomenit în calendarul creştin ortodox la 23 octombrie.
A fost fiul Sfântului şi Dreptului Iosif, care a primit-o în grijă de la preoţii Templului din Ierusalim pe Fecioara Maria, Maica Domnului: "Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintâi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Aceşti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda şi Iosi. Mai avea şi trei fiice: Estir, Maria şi Solomeea, care era femeia lui Zevedeu şi mama apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu (...) Şi lui Iosif, ca unui bătrân înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire (...) De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif şi frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a vieţuit. Pentru aceea şi Iacov s-a numit fratele Domnului după trup" (Vieţile Sfinţilor).
Încă din tinereţe, Sfântul Iacov trăia o viaţă aspră, nu mânca nimic altceva decât pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. Era îmbrăcat întotdeauna cu o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea lor ca a cămilelor.
Sfântul Apostol Iacov a făcut parte din comunitatea creştină primară de la Ierusalim, fiind cel căruia i s-a arătat Iisus înviat, separat de ceilalţi apostoli "După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor" (I Cor 15; 7).
A fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi este cel care a scris prima Liturghie, fiind povăţuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu, Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur au scurtat-o, pentru a fi mai uşor săvârşită de preoţi şi înţeleasă de credincioşi.
Pentru curăţenia vieţii sale, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toţi, nu numai de la credincioşi, ci şi de la necredincioşi, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârşeau slujbe, pe Sfântul Iacov nu-l opreau să intre acolo şi să se roage. Drept aceea, el intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci şi noaptea şi, căzând cu faţa la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea.
Sfântul Iacov a suferit moarte martirică. Fariseii şi cărturarii s-au sfătuit să-l roage să întoarcă poporul de la Hristos şi dacă nu ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă. L-au aruncat de pe aripa templului, în ziua de Paşte, pentru a înspăimânta poporul strâns în număr mare la Ierusalim, în faţa căruia Sfântul Iacov îl mărturisea pe Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. A fost un omor exemplar, în faţa mulţimilor, ca acestea să se teamă şi să nu creadă cuvintele lui.
Încă viu, ridicându-se în genunchi, Sfântul Iacov se ruga pentru ucigaşii săi, spunând că nu ştiu ce fac. A fost lovit cu pietre, iar un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la el şi, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit. În aceste chinuri şi-a dat sufletul său. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES
