Ortodoxe
Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei
Duminica a 33-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 33 dR. Sf. cuv. Martinian

Romano-catolice
Duminica a 6-a de peste an. Sf. Martinian, pustnic


Sfântul Cuvios Martinian este pomenit de Biserică în ziua de 13 februarie.

De tânăr, s-a retras într-un munte din Cezareea Palestinei, în care se nevoiseră mulţi vieţuitori. "Într-acela a fost fericitul şi vrednicul de laude Sfântul Martinian, monahul, cel plin de dumnezeiescul har şi care din copilărie bine s-a deprins cu viaţa monahicească pentru că, din tinereţe iubind pe Dumnezeu, în mare nevoinţă a intrat, luptând asupra vrăjmaşului" (Vieţile Sfinţilor).

Pentru viaţa îngerească pe care o ducea, departe de lume, a primit darul facerii de minuni. Sfântul Martinian vindeca cu sfintele sale rugăciuni mulţi oameni care aveau tot felul de suferinţe.

A pătimit numeroase ispite şi năluciri, pentru a fi îndepărtat de viaţa pustnicească. Cel mai mult a fost însă ispitit cu patima desfrânării.

Luptându-se cu încercările, Sfântul Martinian s-a aruncat în foc atunci când în chilia sa a fost nevoit să primească o femeie. În urma acestei întâmplări, s-a refugiat pe o insulă, unde primea de două - trei ori pe an pâine şi apă de la un marinar.

În urma unui naufragiu, singura supravieţuitoare a plutit pe o scândură până la stânca unde se nevoia Sfântul Martinian. I-a lăsat acesteia hrana şi adăpostul său, iar el s-a aruncat în mare şi l-au dus la uscat doi delfini.

Sfântul Martinian a trăit în pribegie restul vieţii, umblând din loc în loc şi din cetate în cetate, înstrăinându-se şi spunându-şi că trebuie să fugă pentru a nu fi ajuns de ispită.

În pribegia sa n-a purtat nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici două haine, nici bani la brâu şi nimic spre trebuinţa trupească. Oriunde intra în cetate sau în sat, întreba cine este acolo om bun şi găzduia la dânsul, primind hrană, iar unde îl ajungea noaptea, ori în pustie, ori la câmp, acolo petrecea odihnindu-se puţin.

Doi ani cutreierând astfel, a trecut prin multe cetăţi şi la sfârşit a mers la Atena, unde şi-a dat sufletul, într-o biserică.

* Sfinţii Apostoli şi Mucenici Acvila şi Priscila, soţia sa, iudei de neam, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel.

Sfântul Apostol Acvila l-a propovăduit pe Hristos în Asia, în Ahaia şi în Eracleea. A binevestit pretutindeni Împărăţia lui Dumnezeu şi i-a luminat pe mulţi cu sfânta credinţă. A sfărâmat mulţi idoli şi a ridicat multe biserici, punând preoţi şi suferind multe ispite. A fost ucis de necredincioşi, primind moarte martirică. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"). AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii