SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 februarie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 februarie

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, episcopul Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa

Greco-catolice
Sf. ep. m. Vlasie; Prima apariţie a Sfintei Fecioare la Lourdes

Romano-catolice
Sf. Fc. Maria de la Lourdes


Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 februarie.

Pentru viaţa sa blândă şi dreaptă, Sfântul Vlasie a fost ales episcop în Sevastia, Capadocia, în timpul în care Biserica era prigonită.

A trăit în vremea persecuţiilor sângeroase declanşate de împăratul roman Diocleţian (284-305) împotriva creştinilor. Din acest motiv, Sfântul Vlasie vieţuia ascuns într-una din peşterile Muntelui Argheos. În faţa peşterii, veneau fiarele sălbatice căutând binecuvântarea Sfântului Vlasie, mai ales atunci când se îmbolnăvea vreuna dintre ele, căci sfântul dobândise darul vindecărilor, tămăduind chiar şi animalele.

Sfântul Vlasie se ascundea de furia persecutorilor, aşa cum făceau pe atunci mulţi creştini. În cetate erau puţini creştini, cei mai mulţi fugeau în pustie, în munţi şi în peşteri de frica chinurilor, iar unii, neputând să le rabde, s-au închinat o vreme la idoli.

Vânătorii care l-au descoperit l-au pârât la mai marele cetăţii, Agricola, care a ordonat să fie prinşi toţi creştinii ascunşi. După ce a fost adus în faţa acestui demnitar, Sfântul Vlasie a fost dus la închisoare, de unde era scos pentru anchetă şi judecat, iar pentru mărturisirea credinţei în Hristos era torturat.

În drumul spre închisoare, Sfântul Vlasie a fost urmat de nişte femei, şapte la număr, care, adunând de pe pământ sângele ce pica din trupul său, se ungeau cu dânsul. Văzând aceasta, slujitorii ce duceau pe sfânt, le-au prins şi le-au dus la guvernator, zicându-i: "Şi acestea sunt creştine".

Împreună cu aceste şapte femei creştine şi cu cei doi copii ai uneia dintre ele, Sfântul Vlasie a primit cununa muceniciei prin tăierea capului.

* Sfânta Teodora, soţia împăratului iconoclast (împotriva cultului icoanelor) Teofil (829-842), era iconodulă (cinstea icoanele).

La moartea lui Teofil (842) i-a urmat la tron fiul său Mihai, acesta fiind încă un copil, treburile statului erau administrate de Teodora. Sub domnia acesteia a încetat, în Imperiu, prigoana iconoclastă împotriva drept credincioşilor, împărăteasa convocând un sinod la Constantinopol, în 843, prin care s-a restabilit dogma ortodoxă iar icoanele şi-au ocupat din nou locul lor în cultul creştin. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!