Şarapova s-a calificat în finală la Roma, Halep pierde locul 2 în clasamentul WTA
Jucătoarea rusă Maria Şarapova, locul 3 WTA, a învins-o pe compatrioata sa Daria Gavrilova, numărul 78 mondial, scor 7-5, 6-3, în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma, şi a acces în finală, performanţă datorită căreia o va devansa pe Simona Halep în clasamentul WTA, informează Mediafax. Meciul a durat o oră şi 48 de minute.
Şarapova şi-a asigurat un premiu de 199.750 de euro şi 585 de puncte WTA, cu care, ajungând la un total de 7395 de puncte, o depăşeşte pe Simona Halep, care are 7360 de puncte după eliminarea de la Roma în semifinale. Astfel, de luni, Maria Şarapova va ocupa locul doi în clasamentul WTA, iar Halep va fi a treia.
Simona Halep, locul 2 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-6, 6-3, 7-5, de sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, ratând calificarea în finala turneului de la Roma.