Sarah Brightman va începe antrenamentul pentru o vizită de 10 zile la bordul Staţiei Spaţiale. Cât a plătit artista pentru această experienţă

Sarah Brightman va începe antrenamentul pentru o vizită de 10 zile la bordul Staţiei Spaţiale. Cât a plătit artista pentru această experienţă

Soprana britanică Sarah Brightman va începe săptămâna viitoare un antrenament special care îi va permite să ajungă în spaţiu în luna octombrie şi să petreacă 10 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), au anunţat, joi, reprezentanţii NASA, citaţi de Reuters.

Sarah Brightman (Imagine: Mark Ralston/Mediafax Foto)

Celebra artistă, care s-a remarcat în spectacolul "Phantom of the Opera", de Andrew Lloyd Webber, va plăti aproximativ 52 de milioane de dolari pentru această misiune în spaţiu. Ea va decola de pe Terra la bordul unei capsule Soyuz, a dezvăluit Space Adventures, o companie americană cu capital privat, care organizează această misiune spaţială.

Sarah Brightman, în vârstă de 54 de ani, va deveni astfel cel de-al optulea turist spaţial şi primul artist profesionist care va vizita avanpostul orbital, un laborator de cercetări ştiinţifice în valoare de 100 miliarde de dolari, situat la o altitudine de 420 de kilometri deasupra Pământului. Până în prezent, un singur turist spaţial, cofondatorul grupului Microsoft Charles Simonyi, a efectuat două călătorii în spaţiu.

După retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane, în anul 2011, capsulele Soyuz au un program de zbor extrem de aglomerat, întrucât sunt singurele vehicule spaţiale care pot să transporte astronauţi la bordul ISS. Cel mai recent turist spaţial care a ajuns pe ISS a fost Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, care a petrecut 11 zile la bordul staţiei în 2009, contra sumei de 35 milioane de dolari.

Un loc într-o capsulă Soyuz pentru un turist plătitor a devenit disponibil pentru toamna acestui an, întrucât Rusia va efectua atunci un zbor pentru a aduce pe Terra doi astronauţi care intenţionează să petreacă un an întreg la bordul ISS - o premieră în istoria spaţială. Capsulele Soyuz sunt concepute pentru a transporta trei astronauţi şi pentru a petrece pe orbită perioade de cel mult şase luni.

Cosmonautul Serghei Volkov va pilota capsula Soyuz care îi va duce pe astronautul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) Andreas Mogensen şi pe soprana Sarah Brightman la bordul ISS, a precizat directorul de operaţiuni spaţiale de la NASA, Emily Nelson, într-o conferinţă de presă televizată, organizată joi, la John Space Center din Houston.

Sarah Brightman a ajuns în Rusia în această săptămână şi trebuia să înceapă joi un program de pregătire de nouă luni, însă a ales să amâne antrenamentul intensiv până săptămâna viitoare, pentru a-şi acorda suficient timp să îşi revină după o răceală, a precizat agenţia de presă rusă ITAR-TASS.

Un al doilea turist spaţial aspirant, antreprenorul japonez Satoshi Takamatsu, a ajuns la rândul său în Star City, centrul de antrenamente spaţiale din Rusia, cu scopul de a se pregăti pentru un zbor spaţial. Potrivit agenţiei ITAR-TASS, el va fi un "turist de rezervă" în cazul în care Sarah Brightman nu va putea să efectueze această călătorie spaţială.

Sarah Brightman este considerată soprana cu cele mai mari vânzări din lume şi singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard Dance şi Classic. Sarah Brightman este pioniera genului "classic crossover" şi unul dintre marii artişti ai lumii, însumând peste 30 de milioane de discuri vândute şi având un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur şi de platină, în peste 40 de ţări.

Single-ul "Time to Say Goodbye", înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, a fost vândut în peste 12 milioane de copii în întreaga lume. Albumele următoare au urcat în topurile Billboard şi au fost urmate de turnee mondiale. Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice de două ori: în 1992 la Barcelona şi 16 ani mai târziu, la Beijing.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 VIDEO Fostul polițist Viorel Teacă și-a publicat talonul de pensie, deși susținea că vrea să renunțe la acest drept

5 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…