Sara Errani va fi adversara Simonei Halep în sferturi de finală la Stuttgart (WTA)
Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani va fi adversara Simonei Halep în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 731.000 de dolari, după ce a învins-o joi pe kazaha Zarina Dias, 6-4, 6-1. În optimi, Halep, a doua favorită a turneului, s-a impus în fața spaniolei Garbine Muguruza (Spania), cu 3-6, 6-1, 6-3. Constănțeanca are 1-1 în meciurile directe cu Errani, pe care a învins-o anul trecut la Doha cu 6-2, 6-0, în 52 de minute.
Într-un alt meci din optimile turneului de la Stuttgart, Caroline Garcia (Franța) a dispus de Carina Witthoeft (Germania), 7-6 (7/4), 6-2. AGERPRES