Șapte tineri s-au înecat în Gange după o sesiune de selfie-uri

Șapte tineri s-au înecat în Gange după o sesiune de selfie-uri

Șapte tineri s-au înecat în fluviul Gange din India după ce unul dintre ei s-a dezechilibrat în timpul unei sesiuni de fotografii selfie, a declarat joi poliția locală citată de agenția de presă Xinhua.


"Șapte tineri au plecat ieri să facă o baie în râul Gange și unul dintre ei, în timp ce facea fotografii selfie, și-a pierdut echilibrul și a fost măturat de un curent puternic de apă", a declarat un oficial al poliției. "Cei șase prieteni care îl însoțeau s-au înecat pe rând încercând să se salveze unii pe alții", a precizat sursa citată. Poliția nu a mai putut decât să aducă trupurile la mal.

Decesele au avut loc în districtul Kanpur, la aproximativ 89 de kilometri vest de orașul Lucknow, capitala statului Uttar Pradesh din estul Indiei.

Autoritățile indiene au declarat la începutul acestui an 16 zone în care sunt interzise fotografiile selfie din jurul capitalei financiare Mumbai, după ce mai multe decese au fost raportate în timpul sesiunilor foto de autoportrete. Locații care includ populare faleze marine, cum sunt Bandra Bandstand, Marine Drive și Juhu Chowpatty, au fost declarate nesigure pentru selfieuri de către poliția din Mumbai.

Măsura a avut ca scop descurajarea oamenilor de a se expune riscurilor în timpul sesiunilor de selfie, devenite un element de cultură populară în întreaga lume, menționează agenția Xinhua.

AGERPRES/(autor: Constanța Niță, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”