Şapte protestatari acuzaţi că au lovit jandarmi la mitingul din 10 august, arestaţi preventiv

Şapte protestatari acuzaţi că au lovit jandarmi la mitingul din 10 august, arestaţi preventiv

Şapte protestatari acuzaţi că au lovit jandarmi în timpul mitingului desfăşurat pe 10 august, în Piaţa Victoriei, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, a decis Judecătoria Sectorului 1.

"La data de 24.10.2018, în total şapte persoane au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. Prin încheierea din data de 25.10.2018 a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a fost admisă propunerea procurorilor şi s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a celor şapte persoane", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Decizia vine după ce procurorii au efectuat miercuri percheziţii la domiciliile celor şapte protestatari.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări într-o cauză penală cu privire la actele de violenţă împotriva jandarmilor, care au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei în data de 10 august. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!