Şapte persoane care ar fi racolat tinere prin metoda "loverboy", arestate pentru proxenetism

Şapte persoane care ar fi racolat tinere prin metoda "loverboy", arestate pentru proxenetism

Şapte persoane au fost arestate preventiv pentru proxenetism, în urma unor percheziţii efectuate pe teritoriile României şi Austriei de către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT, din cercetări reieşind că acestea ar fi racolat tinere, prin metoda "loverboy", pe care le-ar fi exploatat sexual, informează un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.

"Poliţiştii au efectuat 11 percheziţii în ţară, 10 în Prahova şi una în Braşov, la persoane bănuite că ar face parte din grupul vizat. De asemenea, alţi doi poliţişti au participat la o percheziţie pe teritoriul Austriei, activitate desfăşurată cu sprijinul poliţiştilor BKA Austria şi LKA Viena. Colaborarea cu autorităţile austriece s-a derulat în baza unui ordin european de anchetă. De la imobilele percheziţionate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 6 telefoane mobile, o tabletă, 16 cartele SIM, înscrisuri şi 2.415 euro. Din anchetă au rezultat indicii că membrii grupării ar fi racolat, prin metoda 'loverboy', şi exploatat sexual mai multe tinere, pe teritoriul României şi Austriei", precizează sursa citată.

Astfel, pe numele a şapte persoane au fost emise mandate de arestare preventivă, acestea fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi proxenetism.

Acţiunea a fost derulată de către poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Mandatele de percheziţie au fost puse în aplicare cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen