Şapte maşini furate, printre care două autocamioane, găsite de poliţiştii de frontieră în patru judeţe din ţară

Şapte maşini furate, printre care două autocamioane, găsite de poliţiştii de frontieră în patru judeţe din ţară

Cele şapte maşini, două autocamioane Volvo şi Iveco şi cinci autoturisme mărcile BMW Z3, Renault Megane Scenic, Volkswagen Passat, Ford Ka şi Audi A3, au fost găsite la sfârşitul săptămânii trecute, se arată într-un comunicat de presă emis luni de Poliţia de Frontieră.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au fost găsite camionul Volvo, care figura ca fiind furat din Letonia, şi autoturismul Renault Megane Scenic, furat din Belgia. Camionul era condus de un cetăţean moldovean, în vârstă de 31 de ani, iar autoturismul Renault era transportat pe o remorcă, tractată cu un microbuz Mercedes Sprinter, condus de un bărbat de 50 de ani, ambii şoferi declarând că nu ştiau că autovehiculele erau furate.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi bărbaţi dosare penale pentru furt, iar autocamionul în valoare de 90.000 de lei şi autoturismul în valoare de 12.000 de lei au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.

Trei maşini în valoare totală de 48.500 de euro, găsite în Constanţa

Alte trei autovehicule - BMW Z3, care figura ca fiind furat din Italia, Ford Ka, furat din Franţa, şi Volkswagen Passat, semnalat ca fiind furat din România, au fost găsite în urma controalelor făcute pe 4 aprilie, de poliţiştii de frontieră din Constanţa, împreună cu poliţişti de la IPJ Constanţa. Verificările au fost făcute în mai multe locuri din municipiul Constanţa şi din oraşul Ovidiu, în care erau oferite la vânzare autovehicule de tip second-hand.

Cele trei autoturisme, evaluate la aproximativ 48.500 de lei, erau expuse spre vânzare de un tânăr în vârstă de 25 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care a declarat că maşinile îi aparţin. Toate cele trei maşini au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă, iar tânărul este cercetat pentru tăinuire prin primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia.

Tot pe 4 aprilie a fost găsit, de către poliţiştii de frontieră din Calafat, judeţul Dolj, şi autocamionul Iveco, care fusese furat din Belgia. Camionul era condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 50 de ani, maşina având numere de înmatriculare belgiene. Bărbatul este cercetat pentru tăinuire la furt, iar autocamionul, în valoare de 120.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei Calafat.

Autoturismul Audi A3, declarat ca fiind furată din Franţa, în luna martie 2014, a fost depistat pe 6 aprilie la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, cu ocazia controlului făcut la intrarea în ţară. În timpul verificării maşinii, condusă de un tânăr de 25 ani, din judeţul Neamţ, poliţiştii de frontieră au constatat că seria de şasiu a acesteia fusese modificată.

Şoferul maşinii a declarat că a cumpărat autoturismul de la o altă persoană şi că nu ştia despre faptul că acesta este furat. În acest caz se fac cercetări pentru tăinuire la furt, iar autoturismul în valoare de 44.500 lei a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

De la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră au depistat 29 autovehicule declarate furate din străinătate, se mai arată în comunicatul citat.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat un autoturism Audi A3 care figura ca fiind furat din Franţa.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…