Experții spun că și dacă am avea curriculă și profesori capabili să formeze elevi alfabetizați funcțional, tot ar dura circa un deceniu până la obținerea unei generații.

Programul-pilot de testare standardizată derulat în lunile mai-iunie, anul acesta, în cadrul căruia au fost testați 165.000 de elevi din 526 de școli primare, gimnaziale și liceale din toată țara, a pus în evidență o realitate crudă a sistemului de educație din România: 70% din elevi sunt într-o zonă de risc sau într-o zonă de înțelegere limitată a materiilor.

Cu alte cuvinte, 7 din 10 elevi sunt analfabeți funcțional. În mediul rural, raportul este chiar mai mare – 8 elevi din 10. Elevi creativi, care au rezultate foarte bune și potențial de a face performanță după finalizarea școlii, sunt cel mult 2 din 100.

Copiii nu sunt învățați să gândească

„Analfabetismul funcțional înseamnă incapacitatea unui elev de a interpreta, reproduce și de a înțelege semantica unui text. Adică, elevul știe literele alfabetului, știe să agrege cuvintele în propoziții, le citește corect și când este întrebat despre ce e vorba în textul citit se blochează. Pentru că un analfabet funcțional nu este în stare să înțeleagă sensul textului respectiv”, explică profesorul Marian Staș, expert în educație. Cauza principală o reprezintă inexistența exercițiului de gândire critică pe întreaga verticală a educației copiilor, adaugă expertul.

În opinia acestuia, există două tipuri de analfabetism: „Cel mai des, vorbim despre analfabetismul funcțional care se referă în general la incapacitatea înțelegerii unui text. În egală măsură există însă și analfabetismul matematic. Cu alte cuvinte, incapacitatea de a aplica, de a înțelege și de a rezolva probleme. Și am să dau un exemplu concret: elev de clasa a VI-a pus în situația de a calcula cât înseamnă 40 de ore înmulțit cu 90 de kilometri pe oră. I-a dat că fac 36 de kilometri și nu 3.600, pentru că a aplicat aberant regula împărțirii cu 10 la înmulțire. Nu a contat că 40 înmulțit cu 90 nu fac deloc 36. Acesta este un exemplu de analfabetism matematic”, explică profesorul.

Din punctul de vedere al lui Marian Staș, și analfabetismul funcțional și cel matematic sunt efecte perverse, structurale, profunde, ale unei cauze foarte dure și anume analfabetismul logic: „Copiii nu sunt învățați să gândească, indiferent că este vorba despre matematică, biologie, chimie, geografie, română sau altceva”.

Și profesorii trebuie să facă anumite cursuri

Pur și simplu, adaugă profesorul, toată construcția curriculară de conținuturi are, într-o proporție extrem de scăzută pentru toată populația școlară, exercițiul acesta de gândire critică. Cine ar trebui să-i învețe pe copii să gândească? Cei care proiectează planuri-cadru și programe școlare, este categoric Marian Staș.

„Profesorii, învățătorii, dar ei înșiși sunt captivi în ceea ce eu numesc „sindromul cosorului lui Moceanu”. Care avea două părți – partea fieroasă și partea lemnoasă. 70% din profesori duc în derizoriu întrebările. Eu aș face unul dintre cele mai importante cursuri de formare de profesori pe filieră didactică, cursul de formulat și de adresat întrebări deștepte. Pentru că dacă te întreb: nu-i așa că Moceanu avea un cosor care avea o parte fier- și tu spui -oasă și una lemn și tu spui -oasă și eu spun bravo, 10! minunat!, acesta nu este exemplu de gândire critică și de înțelegere așa cum se cuvine”, subliniază profesorul.

Pentru a scăpa din această situație, mai spune Marian Staș, pe verticală, de sus în jos, trebuie să construim modele curriculare subsidiarizate, descentralizate, deschise, oferite de școală cu conținuturi adecvate, în baza valorilor pe care sistemul le stabilește.

„După care, pornesc și formez profesori și creez modalități de formare și de pregătire în care ei înșiși să învețe să gândească toate lucrurile critic, să fie în stare să ofere și alternativa – dar, dacă ar fi altfel, ce s-ar întâmpla dacă – deci, să învețe să formuleze întrebări care să stimuleze gândirea critică. În al treilea rând, aș construi modalități de examinare, de evaluare care să stingă memorarea și să deschidă exact această capacitate de analiză”, mai spune Staș.

Și încă ceva important, adaugă expertul: „Aș pune presiune pe lectură, pe citit. Fără listă predefinită de lecturi, doar cu invitația de a citi mult pentru că exercițiul de lectură pune creierul la contribuție, obligă la mobilarea minții cu capacitatea de a înțelege despre ce este vorba în propoziția respectivă”.

Presupunând că am avea și curriculă și profesori capabili să formeze elevi alfabetizați funcțional, tot ar dura circa un deceniu până la obținerea unei astfel de generații. „Prima generație ar trebui să apară între 8 și 12 ani. Cu alte cuvinte, dacă aș începe de anul acesta școlar, cu clasa I, mă aștept ca până intră la liceu să gândească altfel. Dacă iau în calcul și liceul, atunci 12 ani”, conchide Marian Staș.

„Mă interesează ce a înțeles elevul“

Universitarul Mihai Maci subliniază că rezolvarea problemei analfabetismului funcțional trebuie să înceapă cu clasele mici. Iar ca acțiunea să reușească ar fi nevoie de clase cu un număr mai mic de elevi – maximum 20 – și dotări școlare adecvate.

„În al doilea rând, ar trebui un învățământ adaptat standardului psihosomatic al elevului. Vârstei lui. Capacității lui de înțelegere. În al treilea rând – și lucrul cel mai important din punctul meu de vedere – măsura cunoașterii este capacitatea de înțelegere a elevului. Ceea ce vreau eu să văd la sfârșitul clasei a II-a, a IV-a – când se dau testările naționale – nu e performanța. Performanța nu mă interesează. Pe mine mă interesează ce a înțeles elevul. Asta măsor în permanență. Pentru că performanța este întotdeauna capacitatea unor foarte puțini, iar înțelegerea este nivelul mediu al tuturor. Eu asta măsor – nivelul mediu al tuturor. Nu măsor ce știu 10 elevi ai căror părinți sunt ambasadori. Noi confundăm lucrurile”, punctează Mihai Maci.

Pentru că, adaugă acestea, atunci când se vorbește despre analfabetism funcțional sau de nivel de literație, statistica occidentală exact asta măsoară – nivelul mediu. Al elevului de clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a.

„Mai este un lucru care trebuie menționat și asupra căruia profesorul Mircea Miclea a insistat adesea și are perfectă dreptate: dacă eu am văzut că la sfârșitul clasei a II-a elevul nu cunoaște cifrele și literele, nu trec mai departe cu el. Ce fac cu acest elev? Trebuie să am o formă de învățământ remedial în interiorul școlii. Acesta este un lucru de normalitate. Pentru că, dacă eu trec mai departe, ce se întâmplă? Eu îmi întreb mereu studenții: la materiile de bază – matematică, fizică, chimie – când ați pierdut legătura cu ce se făcea la tablă? Și-mi răspund că în clasa a V-a sau în clasa a VII-a. Cam acolo este nivelul, în funcție de munca, talentul fiecăruia, profesorul pe care l-a nimerit”, conchide Mihai Maci.