Şapte cutremure s-au înregistrat în statul american Oklahoma, în decurs de două zile. Cauza-fracturarea hidraulică

Şapte cutremure s-au înregistrat în statul american Oklahoma, în decurs de două zile. Cauza-fracturarea hidraulică

Risc Seismic

Şapte cutremure s-au înregistrat sâmbătă şi duminică în statul american Oklahoma, potrivit Institutului de Geologie din Statele Unite (USGS), relatează CNN.

Şapte cutremure s-au înregistrat în statul american Oklahoma, în decurs de două zile. Fracturarea hidraulică ar fi putut avea un rol în producerea seismelor.

Acestea au fost suficient de puternice pentru a cauza crăpături în fundaţiile clădirilor sau căderea obiectelor de pe rafturi, dar nu şi pentru a provoca prăbuşirea unor imobile. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,3 şi s-a produs în apropiere de Langston, fiind resimţit în tot comitatul Logan, potrivit USGS. Sâmbătă nu existau informaţii privind eventuale victime sau pagube, a relatat postul local de ştiri News9.

Cele patru seisme înregistrate sâmbătă au fost relativ superficiale, având hipocentrul la cel mult opt kilometri, conform meteorologului Chad Myers de la CNN . Conform postului de televiziune KOCO, cele trei cutremure înregistrate duminică s-au produs în apropiere de Langston, unul dintre ele având magnitudinea 4.

Statul Oklahoma a depăşit California luna trecută în ceea ce priveşte numărul de cutremure. Din 1978 până în 2008, Oklahoma era afectat, în medie, de două seisme cu magnitudinea de 3 grade sau mai mare. Până la 19 iunie 2014, în acest stat s-au produs 207 cutremure, în timp ce California a înregistrat 140 de mişcări telurice până la 16 iunie.

Potrivit lui Myers, fracturarea hidraulică ar fi putut avea un rol în producerea acestor seisme, dar nu se poate şti sigur până când USGS şi institutul geologic local nu îşi prezintă concluziile privind cauza acestor fenomene.

 

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”