Directiva (UE) 2019/1158 privind asigurarea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor introduce conceptul de „formule flexibile de lucru” cu ajutorul cărora salariaţii să îşi poată adapta programul de lucru, inclusiv prin utilizarea formulelor de muncă la distanţă, a programelor de muncă flexibile sau a unor programe de muncă cu timp redus de lucru.
Astfel, directiva prevede obligaţia statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a se asigura că salariaţii care au copii de până la o anumită vârstă, dar nu mai puţin de 8 ani, au dreptul de a presta muncă într-o formă flexibilă. În astfel de cazuri, angajatorii vor fi obligaţi să dea curs solicitărilor angajaţilor, iar orice refuz va trebui motivat de către angajator.
De asemenea, Directiva (UE) 2019/1152 privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană prevede posibilitatea prestării muncii, după un model de organizare parţial sau total imprevizibil, precum şi conceptul de contracte la cerere (on-call).
Săptămâna de lucru de 4 zile – un experiment global de succes
Islanda, Spania, Marea Britanie şi Japonia se numără printre ţările care au testat sau urmează să testeze programul de lucru de 4 zile pe săptămână.
În Islanda, între 2015 şi 2019, au fost derulate teste în care angajaţii au fost plătiţi la fel pentru un program de lucru mai scurt, de doar 4 zile pe săptămână. Testele au vizat aproximativ 1% din populaţia activă, fiind incluse în programul pilot locuri de muncă din grădiniţe, birouri, servicii publice şi spitale. În urma testelor efectuate la nivelul forţei de muncă din Islanda, sindicatele au renegociat programul de lucru, iar în prezent, mai mult de 80% din forţa de muncă din Islanda a trecut sau urmează să treacă la programe de lucru mai scurte, cu menţinerea salariului.
Spania s-a alăturat recent acestei mişcări, aprobând un program pilot pe trei ani. Sute de companii sunt aşteptate să se înscrie în programul guvernamental pentru a testa eficienţa pe scară largă a săptămânii de lucru de 4 zile. Membri ai partidelor politice din Spania au susţinut acest experiment încă dinainte de pandemia Covid-19 şi cu atât mai mult în ultima perioadă, după ce pandemia a dovedit că este posibilă o flexibilizare majoră în ceea ce priveşte relaţiile de muncă.
În Marea Britanie a fost lansat recent un program pilot, pe o perioadă de 6 luni, în care companiile participante vor permite angajaţilor să muncească 4 zile (respectiv 32 de ore) pe săptămână, fără a le diminua salariile şi beneficiile. Acesta se desfăşoară în paralel cu programe pilot similare care au loc, spre exemplu, în Irlanda, Australia şi Noua Zeelandă. În Marea Britanie, programul se va desfăşura începând cu luna iunie 2022 şi are în vedere, pentru început, 30 de companii. Programul va funcţiona după “modelul 100:80:100” care presupune că salariaţii primesc 100% din salariu pentru 80% din timpul lucrat, în schimbul menţinerii a 100% din productivitatea lor anterioară.
Poate cea mai neaşteptată iniţiativă vine din Japonia, ţară renumită pentru numărul deceselor cauzate de suprasolicitarea la locul de muncă şi pentru numeroasele ore de muncă suplimentară. Guvernul japonez este implicat activ în stimularea companiilor să adopte programe de lucru de patru zile pe săptămână, menite să îmbunătăţească viaţa salariaţilor.
În Belgia, programul de lucru de 4 zile pe săptămână a fost deja adoptat la nivel naţional, salariaţii având posibilitatea să lucreze 10 ore pe zi şi să beneficieze de 3 zile libere.
Metode de flexibilizare a muncii în România
Recent, a fost înregistrat la Senat un proiect de lege de modificare a Codului Muncii prin care se introduce posibilitatea ca angajatorii şi salariaţii să stabilească de comun acord un program de lucru de 10 ore pe zi, timp de 4 zile, cu 3 zile de repaus.
Dacă majoritatea ţărilor în care programul de lucru de 4 zile pe săptămână a fost testat au avut în vedere reducerea proporţională a numărului de ore lucrate într-o săptămână cu menţinerea nemodificată a salariului, este de observat că, în România şi în Belgia, conceptul de săptămână scurtă de lucru are în vedere doar o comasare a săptămânii de lucru de 40 de ore în 4 zile lucrătoare şi acordarea a 3 zile libere.
Mai mult, formula de lucru propusă spre dezbatere în Senat este deja permisă de Codul Muncii, companiile având la îndemână mai multe opţiuni pentru a asigura flexibilizarea muncii chiar şi în cazul în care proiectul legislativ nu este adoptat.
Astfel, Codul Muncii prevede posibilitatea utilizării programului de lucru inegal sau a celui comprimat, în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore. Programul de lucru inegal permite flexibilizarea numărului de ore lucrate în fiecare zi a săptămânii, iar programul de lucru comprimat permite scurtarea săptămânii normale de lucru, de exemplu de la 5 la 4 zile, în ambele cazuri cu respectarea săptămânii de lucru de 40 de ore. Pentru a putea fi implementate, aceste programe trebuie prevăzute în mod expres în contractul individual de muncă.
O altă modalitate de flexibilizare a muncii reglementată de Codul Muncii o reprezintă programul de lucru individualizat. Programele individualizate de muncă pot fi implementate cu acordul sau la solicitarea salariatului şi presupun împărţirea duratei zilnice a muncii în două perioade: una fixă, în care salariaţii se află simultan la locul de muncă şi una variabilă, în care salariatul îşi alege orele de sosire şi de plecare.
Oricare dintre metodele de flexibilizare a muncii enumerate mai sus pot fi dublate de beneficiul muncii în regim de telemuncă, de la domiciliul salariatului sau din alte locuri, astfel cum acestea sunt stabilite de către părţi.
Având în vedere succesul înregistrat de Islanda în implementarea săptămânii de lucru de 4 zile (fără a fi diminuat salariul), cu adevărat de impact ar fi o modificare legislativă care să transpună aceste idei şi în legislaţia românească. O astfel de iniţiativă legislativă va necesita, însă, un studiu prealabil aprofundat al efectelor sale asupra legislaţiei muncii, în general (ex. normă întreagă vs. normă parţială de muncă) şi cea a securităţii sociale, în particular (ex. impactul asupra stagiului de cotizare la pensie).
