Șantajul politic al lui Rareș Bogdan la PSD nu este susținut de realitate: în spatele lui Ciucă la prezidențiale nu mai are cine să se adune
Conform cifrelor prezentate de Biroul Electoral Central, Partidul Social Democrat a câștigat net alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie reconfirmându-și calitatea de principală forță politică a țării. A obținut cinci mandate în plus la Consiliile Județene comparativ cu 2020, mai multe mandate de primari decât toate celelalte partide la un loc (peste 50%) și cele mai multe de consilieri locali (aproximativ 36%). Rezultatele care arată clar faptul că la nivelul Alianței PSD-PNL, candidatul social-democrat este cel care ar reprezenta alegerea pentru poziția de șef al statului cu cele mai mari șanse de a strange o majoritate de 50%+1.
Liberalii încearcă să forțeze startul cursei pentru alegerile prezidențiale și au anunțat că vor avea propriul candidat, președintele forațiunii politice, Nicolae Ciucă. În timp ce președintele vorbește despre ideea ca fiecare dintre formațiunile politice din alianță să-și mobilizeze electoratul pe care-l are, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan cere ca PSD să-l sprijine pe șeful partidului său. Și o face în termeni ultimativi, afirmând că în caz contrar, PNL va începe negocieri cu celelalte partide de dreapta.
"Candidatul PNL va câștiga alegerile prezidențiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD. În momentul în care nu vom reuși să mergem pe o soluție de tandem cu cei din PSD, în cazul în care ei nu îl acceptă pe Nicolae Ciucă ca și candidat, vom începe discuții cu toate forțele care se revendică de dreapta pentru a obține susținerea lor pentru generalul Nicolae Ciucă. E firesc să facem asta, nu e nimic anormal, comportamentul nostru este deschis și transparent", a declarat Rareș Bogdan.
Dreapta Unită nu vrea să audă de susținerea lui CIucă
Poziția europarlamentarului PNL este în contradicție clară cu opțiunile românilor. Liberalii au fost învinși net în cursa pentru șefia Consiliilor Județene, la numărul de primari, dar și la consilierii locali și județeni.
În plus, în acest moment, forțele de dreapta amintite de Rareș Bogdan nu susțin ideea de a-l sprijini pe Nicolae Ciucă, așa cum acesta afirmă. Un exemplu este USR, formațiune care trebuie să aleagă un nou președinte după demisia lui Cătălin Drulă, și care a avut o poziție tranșantă prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Moșteanu. ” PNL înţeleg că a decis şi candidatul este Ciucă. Dacă mă întrebaţi pe mine, Ionuţ Moşteanu, acum, e exclus ca USR să îl susţină pe Ciucă. Treaba PNL-ului ce va face”, a afirmat acesta.
Mai mult, sunt supărări și la nivelul Alianței Dreapta Unită. Liderii Forța Dreptei spun că alianța nu a fost soluția potrivită și ar fi nevoie de o schimbare. Iar până ce lucrurile se vor lămuri, este limpede că negocierile despre care vorbește Rareș Bogdan sunt excluse.
Nici matematica nu-i ajută pe liderii PNL
Însă, chiar dacă am presupune că ar exista o înțelegere între PNl și Dreapta Unită, scorul însumat al celor doi actori politici ar reuși doar să egaleze scorul politic din acest moment al PSD. Iar acest argument cu greu ar putea reprezenta un factor de presiune pentru Marcel Ciolacu și echipa sa.