Şantaj între două studente la Medicină, colege la videochat
O tânără de 25 de ani a fost condamnată definitiv vineri, 9 octombrie, la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsită vinovată de şantaj.
Iuliana Atănăsoaie este acuzată că ar fi comis faptele la începutul anului 2014, pe când era studentă la Universitatea de Medicină din Iaşi. Atunci, o tânără din Iaşi, M.R., studentă şi ea, sesiza Poliţia că este şantajată de o persoană necunoscută, atât telefonic, cât şi de pe un cont facebook (care s-a dovedit a fi unul fals), obiectul şantajului fiind presupuse imagini indecente surprinse în timpul activităţii ei de videochat.
După ce au pus cap la cap acuzaţiile, oamenii legii au încurajat tânăra să intre în acest joc de şantaj, supravegheată de poliţişti, şi au efectuat un flagrant delict, prinzând-o astfel pe studenta şantajistă în timp ce primea 1.000 de lei de la victimă.
Atănăsoaie a venit să ia banii cu un taxi, în zona Moara de Foc din Păcurari, a luat banii pe geamul maşinii fără a coborî, iar în timp ce număra bancnotele a fost săltată de oamenii legii. Atunci, fata a spus că nu are acte la ea şi a dat un alt nume, care exista în realitate, al unei colege. Asta i-a făcut pe anchetatori să deschidă dosar penal pe numele unei alte tinere.
După ce şi-au dat seama că au fost păcăliţi, poliţiştii au pus-o pe tânăra studentă la Medicină sub acuzare şi pentru fals.
Mesajul compromiţător
Ulterior, Iuliana Atănăsoae a povestit în instanţă că, în 2013, s-a angajat la un studio de videochat. Acolo a observat-o pe victimă, pe care o ştia din liceu, ambele învăţând la un colegiu de elită din Iaşi.
Dintr-un registru al angajaţilor videochat-ului, Atănăsoae a luat numărul de telefon al victimei şi a încercat să o contacteze. Victima nu a răspuns, însă a fost în cele din urmă abordată de şantajistă prin intermediul unei pagini de Facebook fictive. Prin mesaje repetate de pe acea pagină, Atănăsoae i-a cerut 1.000 de lei, ameninţând că, altminteri, va publica imagini cu victima practicând activităţi de videochat. „Te sfătuiesc ca data viitoare să răspunzi la telefon, chiar dacă eşti apelată de un număr ascuns. Mai ales când ştii ce slujbă interesantă şi chiar excitantă ai. Ştiu ce faci, dragă fată norocoasă, sau dear lucky girl, nu ştiu cum îţi place mai mult. Ştiu unde, ştiu pe ce site-uri, la ce studio. Târgul meu: 1.000 de lei pană mâine, la ora 15:00, sau o postare interesantă va apărea peste tot. Asta pentru că nu-ţi vreau răul”, a scris Atănăsoare, conform Adevărul .