„Șansele ca Simona Halep să revină în tenisul de nivel înalt tind spre zero”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat după vestea potrivit căreia pașaportul biologic al sportivei noastre ar fi în neregulă.
„Șansele ca Simona să revină în tenisul de nivel înalt tind spre zero.
Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) anunță că Simona Halep trebuie să facă față unei noi acuzații, separată de cea legată de Roxadustat, în legătură cu „neregularități” în Pașaportul ei Biologic, o arhivă de teste și măsurători pe care o au jucătoarele din primele 300 de locuri în clasamentul WTA. Deocamdată, nu știu în ce constau aceste „neregularități”, dar perspectiva care se conturează...
Oricum, Simona era pe muchie de cuțit cu termenul de 28 mai pentru cazul Roxadustat. Dacă ar fi primit atunci un verdict favorabil și i se ridica suspendarea, ar fi avut o șansă de a juca la Wimbledon, fără mari așteptări, dar măcar să revină în tenisul de nivel înalt. Așa, cu cele două acuzații cumulate, probabilitatea ridicării suspendării tinde spre zero. Practic, anul 2023 este închis pentru revenirea Simonei. Cred în continuare în buna credință a Simonei Halep, dar viitorul ei în tenis sună sumbru...”, a scris jurnalistul pe Facebook.
„Mă simt neajutorată în fața unei astfel de hărțuiri”/Reacția vehementă a Simonei Halep după ce a fost acuzată de ITIA de o nouă încălcare a programului antidoping
ITIA (n.r. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) a postat vineri un comunicat de presă în care o acuză pe Simona Halep de nereguli în pașaportul său biologic (ABP). La scurt timp, fosta lideră WTA a avut o reacție clară în care a precizat că se simte neajutorată, în condițiile în care trei experți de renume mondial au stabilit că sângele ei ar fi unul total normal.
- Programul pentru pașapoartele biologice ale sportivilor colectează și compară datele (analizele periodice ale sângelui) pentru a identifica discrepanțe în timp, care pot sugera un posibil dopaj, scrie BBC .
Simona Halep spune că se simte neajutorată în scandalul de dopaj și vânată de ITIA
După ce ITIA e emis un comunicat de presă în care precizează că ar exista nereguli în pașaportul biologic al sportivei (ABP), Simona Halep (31 de ani) a răspuns pe rețelele sociale.
„Din 7 octombrie, de când am fost acuzată de ITIA de dopaj, am trăit cel mai mare coșmar din viața mea. Nu numai că numele meu a fost murdărit în cel mai rău mod posibil, dar mă confrunt cu o determinare constantă din partea ITIA, dintr-un motiv pe care nu-l pot înțelege, de a-mi dovedi vinovăția, în timp ce eu nici măcar nu am luat în calcul vreodată să apelez la vreo substanță interzisă.
Am încercat de două ori să fiu judecată de un tribunal independent, dar ITIA a găsit în mod constant motive pentru a amâna asta. Acum că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, (n.r. - cei de la ITIA) au venit cu o așa-zisă evoluție anormală a sângelui meu.
Trei experți de renume mondial care mi-au studiat testele de sânge au fost extrem de clari și au stabilit că sângele meu este total normal.
Mă simt neajutorată în fața unei astfel de hărțuiri și simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată. Încă o dată, toată viața mea am fost total împotriva oricărui tip de trișare, nu se aliniază cu valorile mele.
Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea de a accesa în sfârșit judecători independenți și imparțiali într-un tribunal, care să-mi dea șansa să-mi dovedesc nevinovăția.
Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să-mi pot susține în sfârșit cazul la termenul de la finalul lunii, după mai multe întârzieri provocate de ITIA.
Sprijinul celor dragi, al lumii tenisului și al fanilor mei mi-au dat curajul să continui să mă antrenez în fiecare zi și să lupt pentru adevăr. Nu am cum să vă mulțumesc îndeajuns pentru asta!”, a scris Simona Halep pe Twitter, citată de gsp.ro .
Ce spune ITIA într-un comunicat de presă despre cazul de dopaj al Simonei Halep
„Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de o nouă încălcare separată a Programului Anti-Doping pentru Tenis (TADP), legată de nereguli în pașaportul său biologic al sportivului (ABP).
Doamna Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, ca urmare a faptului că a fost depistată pozitiv la US Open, în august anul trecut, pentru substanța interzisă Roxadustat, la US Open.
Programul ABP, dezvoltat de Agenția Mondială Antidoping și încorporat în TADP în cadrul Codului Mondial Antidoping (WADC), este o metodă prin care organizațiile antidoping monitorizează diverși parametri sanguini în timp, pentru a identifica potențiale încălcări ale regulilor antidoping (ADRV).
Acuzația suplimentară de constatare a unui rezultat advers de pașaport s-a bazat pe o evaluare a profilului ABP al doamnei Halep de către un grup de experți independenți în materie de ABP. Această acuzație este separată și se adaugă la acuzația existentă privind Roxadustat din august 2022, care a declanșat suspendarea provizorie inițială a dnei Halep.
Nicole Sapstead, director principal pentru antidoping la ITIA, a declarat: „Înțelegem că anunțul de astăzi adaugă complexitate la o situație deja de profil înalt. Încă de la începutul acestui proces - și, de fapt, al oricărui alt proces la ITIA - am rămas angajați să ne comportăm cu doamna Halep într-un mod empatic, eficient și în timp util.
Apreciem, desigur, că există un mare interes mediatic pentru aceste cazuri. Ar fi nepotrivit pentru noi să comentăm detalii până la încheierea procesului, dar vom continua să ne angajăm cu tribunalul independent Sport Resolutions și cu reprezentanții doamnei Halep cât mai rapid posibil."
ITIA este partea terță delegată, în conformitate cu Codul Mondial Anti-Doping al Federației Internaționale de Tenis, organismul internațional care guvernează sportul de tenis și semnatar al Codului. ITIA este responsabilă pentru gestionarea și administrarea antidoping în întregul tenis profesionist, în conformitate cu TADP” - a anunțat ITIA într-un comunicat oficial .
Audierea, una posibilă în data de 28 mai
Într-un interviu pentru Tennis Majors, Simona a precizat la un moment dat că are programată o audiere în data de 28 mai, însă ITF, care deja i-a respins şi dovezile şi solicitarea de ridicare a suspendării provizorii, poate cere anularea audierii. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la acel moment.
ITIA precizează etapele care sunt urmate de obicei în astfel de cazuri de dopaj: testul /probe trimise la un laborator / rezultatele analitice raportate / rezultatele analizate / jucătorul este contactat / suspendarea provizorie / învinuirea sportivului / răspunsul jucătorului / jucătorul recunoaște în totalitate / jucătorul recunoaște doar parțial / decizie și sancțiune / jucătorul neagă / tribunal / decizie și sancțiune tribunal / recurs.
- Vestea că Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj a apărut vineri, 21 octombrie 2022.
De știut:
- Simona Halep este pentru moment suspendată provizoriu din tenis ca urmare a unui test pozitiv cu Roxadustat (efectuat pe durata US Open 2022).
- Cazul Simonei va fi judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
- Totuși, în cazul în care nevinovăția nu va putea fi dovedită, Simona mai are o cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
- Reamintim că suspendarea maximă pe care Halep ar putea să o primească este una de 4 ani.