SANITAS protestează în faţa Ministerului Muncii; dacă revendincările nu vor fi ascultate sindicaliştii ameninţă cu greva
Câteva sute de persoane, membri ai Federaţiei SANITAS din întreaga ţară, protestează joi în faţa Ministerului Muncii, aceştia fiind nemulţumiţi de salarizarea personalului şi de condiţiile de muncă.
"Sunt aşteptaţi (la protest, n.r.) circa 400 de oameni. Nu este corect să dezbini pe cei care creează actul medical, nu este corect ca unora să le dai şi altora să nu le dai. Este necesar să se mai aplece odată asupra modificărilor la lege. Poate că nu au făcut-o cu ordonanţa 91, pe care am cerut-o şi a ieşit tot "pe dos", nu cum am vrut noi, decât cu mici specificaţii pentru cei din conducere, care merită cu adevărat, că nu se poate că unul care conduce să ia mai puţin decât cel pe care îl conduce, aşa poate să facă şi cu acest 30%. Noi nu o să plecăm din stradă, dintr-un miting de amploare, sau să nu facem grevă, pentru că ni se spune că nu putem, nu există nu se poate. Cei care au făcut-o pot face şi această modificare şi sunt sigur că la momentul acesta cunosc acest lucru şi lumea este din ce în ce mai supărată", a declarat preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu.
El a arătat, de altfel, că, în cazul în care revendicările SANITAS nu vor fi ascultate, sindicaliştii vor declanşa greva.
"Nu sunt ascultate, facem grevă şi o să le demonstrăm că se poate, prin forţă, nu neapărat aşa. Mişcarea sindicală vrea să meargă până la capăt, pentru că, dacă alţi colegi de-ai noştri şi-au asumat că totul este bun, Federaţia SANITAS spune că nu este bine aşa cum este acum, iar reprezentarea financiară trebuie să fie una pentru toată lumea, corectă pentru funcţiile de conducere, condiţiile de muncă şi de locul de muncă în care lucrează", a mai spus acesta.
De asemenea, Bărăscu a mai vorbit şi despre regulamentul de sporuri, acesta subliniind că nu ştie cum se vor aplica sporurile pentru colegii din sănătate.
"Privitor la regulamentul de sporuri, primele 9 articole au fost ok, s-a votat în CES. A apărut o anexă 10. Împreună cu doamna ministru (Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea n.r) şi cu bunăvoinţa dumneaei, am încercat să o modificăm, dar am renunţat la ea în primele momente. Se pare că, în timp, anexa a suferit unele îmbunătăţiri, care ne-ar mai rezolva o parte din probleme, dar la momentul acesta se pare că s-a renunţat şi la ea şi nu ştim cum se va derula în continuare aplicarea tuturor sporurilor în acest regulament pentru colegii noştri. Efectul va fi un haos total, pentru că dacă nu ştii cum să aplici, vor fi categorii de salariaţi care vor fi neîndreptăţiţi şi va fi nevoie să mergem în stradă şi pentru ei. Noi nu facem sindicalismul unora sau altora, la noi Federaţia SANITAS înseamnă muncitori, infirmiere, brancardieri, chimişti, biologi, medici, asistenţi medicali şi, nu în ultimul rând, sistemul, care după ce că este prost plătit şi că sumele necesare nu corespund realităţii din teren şi spitale, lucrurile nu pot continua aşa", a mai spus preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu. AGERPRES