Sânge creat în laborator, administrat în premieră unor pacienți

Sânge creat în laborator, administrat în premieră unor pacienți

Câteva picături de sânge creat într-un laborator a fost administrat unor pacienți pentru a vedea cum funcționează acesta în interiorul corpului, totul într-un prim studiu clinic mondial, relatează BBC .

Sângele va fi testat pe cel puțin 10 voluntari sănătoși Foto ilustrativă: Arhivă

Sângele va fi testat pe cel puțin 10 voluntari sănătoși Foto ilustrativă: Arhivă

Cea mai mare parte a transfuziilor de sânge administrate la nivel mondial se bazează întotdeauna pe oamenii care donează în mod regulat. Dar scopul final este de a produce grupe de sânge vitale, foarte rare, care sunt greu de obținut. Acestea sunt necesare pentru persoanele care depind de transfuzii de sânge regulate pentru afecțiuni precum anemia falciformă.

Dacă sângele nu are o potrivire precisă, atunci organismul începe să-l respingă și tratamentul eșuează. Acest nivel de potrivire a țesuturilor depășește binecunoscutele grupe sanguine A, B, AB și O.

Profesorul Ashley Toye, de la Universitatea din Bristol, a spus că unele grupe sunt „foarte, foarte rare” și în Marea Britanie „s-ar putea să existe doar 10 astfel de persoane” capabile să doneze. Iar în momentul de față, există doar trei unități din grupa sanguină „Bombay” – identificate pentru prima dată în India – în stoc în toată Marea Britanie.

Sângele va fi testat pe cel puțin 10 voluntari sănătoși

În cadrul proiectului de cercetare au fost implicate echipe din Bristol, Cambridge, Londra și de la unitatea NHS Blood and Transplant. Aceștia se concentrează asupra globulelor roșii care transportă oxigenul de la plămâni către restul corpului.

Primul pas a fost o donație normală de o unitate de sânge (aproximativ 470 ml) - Elementele magnetice au fost folosite pentru a extrage celule stem flexibile care sunt capabile să devină globule roșii. Aceste celule stem au fost încurajate să crească în număr mare în laboratoare, apoi au fost ghidate să devină celule roșii din sânge. Procesul a durat aproximativ trei săptămâni și dintr-un grup inițial de aproximativ jumătate de milion de celule stem au rezultat 50 de miliarde de globule roșii. Acestea au fost filtrate pentru a obține aproximativ 15 miliarde de celule roșii din sânge care se află în stadiul potrivit de dezvoltare pentru transplant.

Vrem să creăm cât mai mult sânge posibil în viitor, așa că viziunea din capul meu este o cameră plină de mașini care îl produc în continuu dintr-o donație normală de sânge”,, a declarat profesorul Toye.

Deocamdată doar două persoane au fost selectate pentru acest studiu, care își propune să testeze sângele la cel puțin 10 voluntari sănătoși. Ei vor primi două donații de 5-10 ml la cel puțin patru luni distanță, una de sânge normal și una de sânge crescut în laborator.

Sângele a fost marcat cu o substanță radioactivă, folosită adesea în proceduri medicale, astfel încât oamenii de știință pot vedea cât durează în organism.

Cercetătorii speră ca sângele crescut în laborator să fie mai puternic decât cel produs în mod normal.

Celulele roșii din sânge durează în mod normal aproximativ 120 de zile înainte de a trebui să fie înlocuite. O donație tipică de sânge conține un amestec de globule roșii tinere și bătrâne, în timp ce sângele crescut în laborator este proaspăt făcut, așa că ar trebui să dureze 120 de zile. Cercetătorii bănuiesc că acest lucru ar putea permite atât donații mai mici, cât și mai puțin frecvente în viitor.

Cu toate acestea, există provocări financiare și tehnologice considerabile.

În medie donarea de sânge costă NHS în jur de 130 de lire sterline (aproximativ 150 de euro), dar crearea sângelui se pare că va costa mult mai mult.

O altă provocare este că celulele stem recoltate în cele din urmă se epuizează, ceea ce limitează cantitatea de sânge care poate fi crescută. Vor fi necesare și alte cercetări pentru a produce volumul necesar.

Dr. Farrukh Shah, directorul medical de transfuzii al NHS Blood and Transplant, a declarat: „Această imensă cercetare la nivel mondial pune bazele pentru producerea de globule roșii care pot fi utilizate în siguranță pentru a transfuza persoanele cu tulburări precum celulele secera. Există un potențial semnificativ de astfel de transfuzii să fie utilizate din greu la personanele care au nevoie de ele.”

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…