Stațiunea Geoagiu Băi din Hunedoara se numără printre cele mai vechi băi termale înființate pe teritoriul României. O descoperire întâmplătoare care a avut loc aici a schimbat complet percepția istoricilor asupra așezării din Munții Metaliferi.

Trei stațiuni balneare înființate în vremea romanilor au fost identificate pe teritoriul României, la Băile Herculane (județul Caraș-Severin), Călan și Geoagiu (județul Hunedoara).

Aflată pe un fost drum al aurului din Munții Apuseni, care lega capitala provinciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de centrele miniere de la Zlatna, Abrud și Roșia Montană, Geoagiu Băi (video) a păstrat, dintre fostele stațiuni antice din România, cele mai valoroase vestigii ale epocii romane.

Stațiunea Geoagiu Băi, ridicată peste băile termale Germisara

Aici, turiștii găsesc rămășițele unor bazine termale romane, alimentate de izvoare puternic mineralizate și înconjurate de ruinele unor temple, drumul roman de piatră, bine conservat și rămășițele unui castru roman care supraveghea valea Mureșului și intrarea în ținutul aurului din Apuseni.

Stațiunea Geoagiu Băi din Hunedoara s-a dezvoltat începând din secolul al XIX-lea, fiind atractivă datorită izvoarelor termale și a aerului revigorant al zonei din Munții Metaliferi.

Odată cu extinderea zonei de agrement, vestigiile antice au avut tot mai mult de suferit. La începutul secolului XX, monumentele dacice și romane au fost folosite la construcția caselor și bisericilor din Geoagiu, ori ca piese în decorative în curțile și conacele familiilor înstărite din zona Hunedoarei.

Regimul comunist a transformat fosta stațiune romană într-una a „oamenilor muncii”. Mai multe hoteluri au luat locul pădurilor care acopereau ruinele așezărilor antice de la Germisara, iar apele care alimentau termele romane au fost captate pentru fi folosite în bazinele ștrandului.

Sanctuarul ascuns sub Dâmbul romanilor

La sfârșitul anilor ‘80, lucrările de amenajare a unui bazin termal din stațiunea Geoagiu Băi, în locul numit Dâmbul Românilor, au dus una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România ultimului secol.

Decopertarea unei ridicături de teren, care adăpostea o cavitate în formă ovală, a scos la iveală un bazin natural și alte câteva bazine săpate în stâncă de oameni, care comunicau între ele și erau prevăzute pe laturi cu bănci de travertin.

Pe mai multe postamente de piatră din partea superioară a bazinului erau așezate statuete și altare votive, dedicate nimfelor și zeiței Diana, una dintre ele pomenind și numele localității, Germisara.

Una dintre statuete, înaltă de 70 de centimetri și lucrată în marmură, o înfățișa pe zeița Diana, purtând pe cap o diademă, cu o poziție a mâinilor care sugera țintirea cu arcul și scoaterea săgeții. În stânga ei era sculptat un câine folosit la vânătoare. Însă cele mai spectaculoase descoperiri au fost plăcuțele votive de aur, pe care anticii le-au adus ca ofrande zeităților.

„În anul 1987, au început, pe o mică înălţime din centrul staţunii, lucrările de construcţie ale unor noi instalaţii balneare. Lucrătorii s-au adâncit într-un crater natural, care se formase cândva odată cu explozia gazelor şi de unde în Antichitate izvora apa termală. Astfel au ieşit la iveală circa 600 de monede, patru altare cu inscripţii şi, rezultatul cel mai preţios, şapte plăcuţe de aur. Întreaga zonă era sacră, iar centrul cultului îl constituia tocmai bazinul natural, craterul de unde izvora apa. Cea mai importantă descoperire o reprezintă cele șapte plăcuţe de aur”, arătau arheologii Ioan Piso și Adriana Pescaru.

Plăcuțele votive de la Germisara au fost confecţionate din foiţe de aur de 22 de de carate, cu grosimea de un mm sau mai puţin, în tehnica „au repousse”, cu ajutorul unei matrice de lemn. Şapte dintre aceste plăcuţe au fost depuse în izvorul de la Germisara ca ofrandă aduse nimfelor apelor de aici de către persoane ce s-au îmbăiat în aceste ape termale.

O altă plăcuţă , descoperită mai târziu, a migrat circa 18 metri prin canalul de legătură dintre sursa de apă şi bazinul mare al complexului termal, arătau arheologii de la Muzeul din Deva. La momentul descoperirii lor, exista bănuiala că alte artefacte au fost sustrase, de unii muncitori, peste noapte.

„În întregul Imperiu Roman sunt cunoscute în total 85 de plăcuţe asemănătoare, dintre care numai 7 de aur, deci tot atâtea câte s-au găsit la Germisara. Ele sunt lunguieţe, amintesc vag de forma unor frunze şi au sus nişte prelungiri încovoiate cu ajutorul cărora sunt agaţate de pereţii sanctuarelor. Plăcuţele de la Germisara sunt confecţionate din aur de 22 Karate, greutatea lor variază între 7,1 şi 26,1 grame, iar lungimea între 7,2 şi 17,7 centimetri”, arătau arheologii Ioan Piso și Adriana Pescaru.

Decebalus, fiul unui roman

Dintre cele șapte plăcuţe descoperite inițial la Germisara cinci poartă inscripţii. Pe două dintre ele a fost gravată imaginea zeiței Diana - a pădurilor, și a zeiței Hygia - a medicinei. Alte trei plăcuţe au fost închinate nimfelor.

„De departe cea mai interesantă este cea care cuprinde următoarea Inscripţie: Nymfis Decebalus Luci (i) postii, adică Nimfelor le-a pus (ofranda) Decebalus, fiul lui Lucius. Un Decebalus, deci un purtător al numelui ultimului rege al Daciei libere, nu putea fi însă decât dac. Cum inscripţia se datează împreună cu cealaltă în a doua jumătate a secolului II, Decebalus face parte din a doua sau din a treia generaţie de daci din provincie. Tatăl său poartă un nume roman, Lucius, deoarece în primii ani ai provinciei un nume dacic nu putea să nu-l dezavantajeze pe purtătorul său. Vremurile se liniştesc, iar dacul Lucius îşi va numi fiul Decebalus. Acesta este, în ciuda numelui, mai romanizat decât tatăl său. Este înstărit, scrie sau dictează un text latinesc şi se închină nimfelor, îi mai lipseşte cetăţenia romană, pe care el sau fiul său o va primi cu siguranţă”, arătau arheologii.

Legenda lui Decebal

Adevăratul Decebal a fost ultimul rege al Daciei și un personaj legendar din istoria poporului român. A condus armatele dacilor în timpul celor mai faimoase războaie antice de pe teritoriul României. Unii istorici susţin că numele Decebal înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”, așadar era o poreclă, iar regele dac s-ar fi numit Diurpaneus.

Potrivit istoricilor, regele Decebal s-a născut între anii ‘50 şi ‘ 60 d. Hr. şi a ajuns la conducerea dacilor în anul 87, într-o perioadă în care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane. Moartea lui Decebal ar fi pus capăt unei perioade de aproape două decenii de conflicte sângeroase între daci și romani.

Legenda morții regelui dac devenise faimoasă în Imperiul Roman, chiar și într-o epocă în care informațiile circulau extrem de greu dintr-o parte în cealaltă a continentului și în care, deși dacii sunt menționați frecvent în izvoarele istorice, numele regelui lor apărea mai rar. Veștile despre moartea lui Decebal și decapitarea sa au circulat peste tot în imperiu, potrivit oamenilor de știință, chiar și fără a păstra acuratețea.

Numele lui Decebal a ajuns astfel să fie menționat în cel puțin șase provincii din toate colțurile Imperiului Roman, arată inscripțiile epigrafice descoperite de-a lungul timpului.

„În ce privește imaginea oficială dată lui Decebal, conținutul ”legendei” este clar: barbarul rău a fost forțat să își ia viața. Dar a fost și o altă legendă? Sursele onomastice indică această direcție. Sunt temeiuri în a presupune existența unei ”legende anti-romane”, a legendei lui „Decebal, marele luptător pentru libertate”. Sunt referințe literare care arată că miza războaielor a fost libertatea dacilor”, arăta istoricul Christer Bruun.

Regele înfrânt a fost subiect al istoriilor scrise de autori latini și greci, iar numele său a devenit tot mai uzual, nu doar în provincia Dacia.

Plăcuțele de aur au stârnit controverse

Șapte plăcuțe votive au fost expuse la muzeul din Deva. A opta, descoperită ulterior la Germisara a ajuns la muzeul din Alba Iulia.

În 2014, alte trei plăcuţe votive de aur, adespre care specialiştii susţin că provin din aceeaşi zonă, au fost scoase la licitaţie publică de o familie din judeţul Alba, cu preţul de pornire de 85.000 de euro.

Posesorii artefactelor susţineau însă acestea că nu provin de la Germisara. Și ele au fost datate în secolele II - III d. Hr., erau dedicate zeităților (lui Jupiter), iar una dintre ele a fost inscripționată prin incizare cu literele VOTU(M) UBE(R) BITUS, ceea ce s-ar putea traduce aproximativ prin „Darul îmbelşugat (făcut de) Bitus”.

După 1990, stațiunea Geoagiu Băi din Hunedoara a avut soarta celor mai multe stațiuni cu ape termale din România. Locurile destinate turismului de masă au intrat în declin pe fondul scăderii numărului de turiști, al modului în care au fost gestionate de statul român și de noii proprietari ai clădirilor lor.

Așezările romane de la Germisara

Termele antice din Germisara nu sunt singurele locuri istorice dle stațiunii. În apropiere de Geoagiu Băi, un drum antic pavat, construit de romani, s-a păstrat 19 secole, chiar dacă în ultimii ani a fost neglijat și el autorităţi (video).

Urmele drumului pavat care ducea la termele romane de la Germisara (Geoagiu-Băi) şi care se mai păstrează şi astăzi, vorbesc despre o viaţă socială şi chiar mondenă foarte activă pe aceste locuri, în timpul ocupaţiei romane, informau arheologii.

„Drumul roman avea rol de legătură cu castrul de la Cigmău, fiind un drum pavat cu dale poligonale (via silica stratae) iar în unele locuri arheologii au descoperit că adâncimea drumului are şi 70 cm, lucru care justifică păstrarea intactă a aleilor până acum. Drumul era prevăzut cu rigole care colectau apele pluviale. În epoca romană, drumurile amenajate erau generic numite "via stratae", deoarece erau construite din mai multe straturi. În prezent mai există doar această porţiune în lungime de 165 metri”, arătau reprezentanţii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna.

Drumul de piatră de la Germisara lega stațiunea de castrul roman de la Cigmău (video), aflat pe malul Mureșului. Până la începutul anilor ´90, cea mai suprafaţă a aşezării din vecinătatea oraşului Geoagiu a fost destinată lucrărilor agricole, în timp ce piatra vechilor monumente antice a fost folosită de localnici în propriile gospodării.

Arheologii au stabilit că vechea tabără militară avea un rol important în Antichitate, fiind înfiinţată pentru apărarea drumului imperial care lega Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Micia şi Apulum, şi exploatările aurifere din Apuseni. În prezent, o mare parte a castrului a rămas acoperită de vegetație, cercetările arheologice au fost sporadice, însă de-a lungul timpului numeroși căutători de comori au scormonit așezarea.

Monumente romane inedite, la Geoagiu

Orașul Geoagiu se află la cinci kilometri de stațiunea Geoagiu Băi din Hunedoara și a păstrat și el câteva vestigii istorice unicat. Aici se află biserica reformată din Geoagiu, ridicată, cel mai probabil, în secolul al XIII-lea, învecinată cu o rotondă (capelă medievală) mult mai veche, dar bine conservată și restaurată recent (video).

În zidurile bisericii medievale au fost încastrate cel puțin zece monumente funerare romane adunate din împrejurimile așezării.

Cinci lei funerari, cel mai probabil proveniți de la așezarea daco-romană Germisara, din apropiere, făceau parte din vechiul lăcaș feudal – trei dintre ei putând fi văzuți și în prezent în jurul bisericii -, care în 1930 a fost demolat și restaurat din temelii.

Atunci au fost scoase la iveală și reîncastrate în zidurile sale mai multe vestigii antice prețioase pentru patrimoniul național. Unul dintre aceste monumente înfăţişează o familie romană, compusă din mamă, tată şi doi copii.

Cei doi copii au fost redați în ţinuta unor elevi, unul dintre ei având rechizite şcolare, fapt care i-a făcut pe arheologi să susțină că în provincia Dacia, ocupată de romani, copiii beneficiau de educație școlară.