Sancțiuni pentru comercializarea sau oferirea gratuită de băuturi alcoolice minorilor. Iohannis a promulgat legea

Sancțiuni pentru comercializarea sau oferirea gratuită de băuturi alcoolice minorilor. Iohannis a promulgat legea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede sancționarea cu amendă și suspendarea activității localurilor publice pentru comercializarea sau oferire cu titlu gratuit de băuturi alcoolice către minori.

Legea a fost promulgată de președintele Iohannis FOTO: Presidency

Legea a fost promulgată de președintele Iohannis FOTO: Presidency

„Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Publice.

Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice în sensul stabilirii drept contravenţie a comercializării sau oferirii cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze aceste produse.

Prin noile modificări se constituie contravenție comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice.

De asemenea, au fost stabilite și sancțiunile în caz contrar. Mai exact, amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei și suspendarea activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților la finalul lunii mai, cu 268 de voturi „pentru”, patru „contra” și 2 abțineri. Inițiativa legislativă a fost inițiată de către mai mulți deputați PSD, un deputat PMP și 2 neafiliați.

Președintele României a promulgat astăzi și legea care prevede că pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamente militare.

Legea modifică şi completează Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României , intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

„Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare", prevede proiectul.

„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul modifică şi completează Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001”, mai arată proiectul de lege.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!