Samsung înlocuiește pe aeroport Galaxy Note 7, după unele interdicții de prezență la bordul avioanelor

Samsung înlocuiește pe aeroport Galaxy Note 7, după unele interdicții de prezență la bordul avioanelor

Samsung Electronics a anunțat luni că oferă telefoane la schimb utilizatorilor de Galaxy Note 7 cu zboruri internaționale din Coreea de Sud, după ce SUA și alte țări au interzis acest model de telefon în avioane, relatează agenția EFE.

"Am deschis un centru pe Aeroportul Internațional Incheon pentru ca utilizatorii să își poată schimba telefonul Galaxy Note 7 cu un alt model de telefon", a declarat, pentru EFE, un purtător de cuvânt al companiei cu sediul la Seul, fără a specifica dacă această măsură va fi luată și în aeroporturile din alte țări.

Samsung a recurs la această măsură după ce autoritățile din sectorul transporturilor din SUA, Canada, Israel și Japonia, dar și companiile aeriene din alte țări au interzis prezența la bordul avioanelor cu un telefon Galaxy Note 7, chiar și închis, după o serie de cazuri în care telefoanelor au luat foc, ceea ce a dus la retragerea telefoanelor de pe piață.

În Coreea de Sud, unde, alături de SUA, s-au vândut cele mai multe Galaxy Note 7, de la lansarea acestora în magazine, în august, Ministerul Transporturilor nu a impus, momentan, nicio restricție acestui model de telefon pe zborurile naționale sau internaționale.

Între timp, Samsung Electronics, care, inițial, a pus incendierea telefonului de seama bateriilor cu probleme, a început o anchetă la scară mare pentru a afla cauzele problemei, după ce și unele dintre telefoanele reparate au luat foc.

Compania a inclus în această anchetă o serie de ingineri care "examinează minuțios procesele de inginerie, producție și control al calității", pentru a încerca să afle cauza incendierii telefoanelor, a precizat purtătorul de cuvânt.

"Analizăm orice posibilitate și lucrăm contra cronometru pentru a ajunge la fondul problemei", a spus reprezentantul companiei sud-coreene care lucrează, de asemenea, cu compania elvețiană SGS specializată în în anchete și control al calității produselor.

În paralel, Guvernul din Coreea de Sud a demarat o altă investigație, cu colaborarea Samsung.

După ce o serie de telefoane Note 7 au luat foc, compania a chemat în septembrie la revizie 2,5 milioane aparate , dar, în cele din urmă, luna aceasta a decis retragerea de pe piață a acestui model, deoarece probleme a persistat.

Samsung estimează pierderi operaționale de circa 6,1 miliarde woni (circa 4,892 miliarde euro/5,384 miliarde dolari) pentru perioada iulie 2016 — martie 2017, din cauza "fiascoului" legat de Galaxy Note 7.

În plus, a calculat un impact negativ de circa 3.500 miliarde woni (2,8 miliarde euro/3,1 miliarde dolari) asupra profitului operațional în următoarele trei trimestre.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”